Results 1 to 3 of 3

Thread: Rezistenţa din Munţii Făgăraşului -I-(1946 1958) - Cicerone Ionitoiu (cap-VIII-)

  1. #1

    Arrow Rezistenţa din Munţii Făgăraşului -I-(1946 1958) - Cicerone Ionitoiu (cap-VIII-)

    Intre 1948 şi 1956 un nou Voievodat se nfiripase pe aceste meleaguri, pe unde cu un sfert de mileniu mai nainte ncercase şi Brncoveanu să aducă lumină şi mngierea sufletească norodului trudit sub jug străin. Şi aşa cum el cu toţi ai lui pieriseră sub iataganele turceşti, tot aşanoul Jude al acestor ţinuturi de munte, eliberate de teamă, cu greu a reuşit să se salveze n timp ce toţi voinicii adunaţi n jurul lui pentru nobila misiune de a salva glia şi fiinţa naţională au căzut doborţi de gloanţele trădătorilor ajunşi n slujba secerii şi ciocanului. Kremlinul, acest bastion al crimei dirijate n scopul nrobirii oamenilor, şi-a revărsat veninul peste suflarea cinstită a plaiurilor noastre instaurnd epoca de distrugere.

    Amprenta lăsată n decurs de peste 4 decenii de cruntă teroare şi perversiune socială face ca azi acţiunea ntreprinsă de acei viteji ntre viteji, care şi-au dăruit viaţa pentru binele semenilor, să apară şi mai măreaţă, aşa cum a fost n realitate. De aceea ncercarea lor de a strpi răul din rădăcină, de a azvrli pe luda din mijlocul nostru, a fost privită cu admiraţie şi respect de toţi care auzeau de prezenţa partizanilor n apropierea lor.

    Nevoia unei redresări morale, a unei treziri a conştiinţei umane n slujba legalităţii şi dreptăţii sociale, se făcea simţită şi dorită. Acest avnt de viaţă nouă a pornit de pe Valea Oltului, din sufletul elevilor, şi a pătruns spre culmile alpine prin minunatele văi, ncepnd de la Fntniţa Crăiesei pnă la Fereastra Smbetei, antrennd toată suflarea nşiruită n jurul masivului Moldovean. Aici, din acest ţinut de viaţă nealterată, partizanii au căutat să facă curăţenie, azvrlind acele uscături decăzute din demnitatea omenească. După ce au fost avertizaţi să nu facă rău, să le respecte munca şi agoniseala, numai după aceea le-au arătat impostorilor refractari că există o lege nescrisă, mai presus de fărădelegile lor.

    Au fost sancţiuni prompte mpotriva celor ce furau drepturile strămoşeşti. Solidaritatea oamenilor a fost unanimă şi pe aceste locuri de baştină ale poporului romn. De aceea drumul nchisorilor de exterminare comuniste va fi presărat cu cadavrele ţăranilor şi ciobanilor din Avrig, Arpaş, Breaza, Crtişoara, Dejani, Drăguşi, Lisa, Mindra, Porumbacu. Pe aceste ţinuturi carpatine s-a constituit, din suferinţă şi nedreptate, gruparea partizanilor condusă de Ion Gavrilă. La rndul lor, sătenii făceau totul pentru a-i sprijini, trimiţndu-le alimente, haine şi muniţii. Intre ei se făcuse o sudură şi se crease un serviciu care-i informa de tot ce se petrecea prin sate şi despre mişcările trupelor. Stnele, cabanele şi peşterile deveniseră locuri de unde se puteau alimenta şi unde şi puteau depozita cele trebuincioase. In această ţară a culmilor alpine, unde numai ochii de vultur străjuiau, se instalase conducerea grupului de partizani.

    Istoricul acestei mişcări de partizani

    In anul 1948 elevul Mogoş Ion, din comuna Toderiţa, mpreună cu un grup de profesori şi colegi de la liceul "Negru Vodă" din Făgăraş au nfiinţat o organizaţie de luptă mpotriva abuzurilor comuniste ce se făceau din ce n ce mai simţite la sate. Printre cei descoperiţi şi arestaţi se aflau: profesorii Ursu Romulus (fost membru P.N.Ţ., care a murit n temniţă), Bucur (de limba romnă), Novac Mihai (de matematică) şi elevii Mogoş Ion (iniţiator, devenit o figură legendară n luptele din munţi), Mazilu Nicolae, Roşea Victor, Sofonea Remus, Ilioiu Ion, Socol Silviu, Scorei Ion, Glăjar Ion, Zota Gheorghe, Bărsan Gheorghe, Pica Ion-Victor şi alţii.

    După un an, Mogoş Ion şi Pica lon-Victor s-au eliberat din nchisoare şi n august s-au rentlnit. Cu această ocazie au pus bazele organizaţiei anticomuniste la care au aderat imediat Nicolae Mazilu şi Ion Roşea, din comuna Ruşor, n căsuţa căruia s-a expus planul de acţiune al grupului. Cu aceeaşi ocazie s-a căzut de acord ca să se regrupeze cu toţi colegii lor de liceu ieşiţi din nchisoare. Pnă n luna octombrie erau deja cooptaţi n organizaţie 10 elevi de la liceul "Negru Vodă" din Făgăraş şi alţi tineri, n număr de 20, din comunele Toderiţa, Mndra, Ileni şi Ruşor.

    Ion Mogoş urmărea să se treacă la acţiune şi să se facă depozite de arme şi alimente n munţi. Scopul era de asemeni de a pedepsi pe cei ce deposedau pe ţărani de avutul lor, făcndu-i să se teamă de o pedeapsă măsurată după gravitatea faptelor săvrşite şi după dreptatea nescrisă, dar cerută de tradiţia locurilor. In toamna anului 1949 Ion Mogoş a plecat prin satele de sub munte, cu un tractor de tăiat lemne, urmărind să găsească gazde de sprijin şi ajutoare alimentare n caz de retragere n munţi.

    Intre primii care militează pe aceeaşi linie cu Ion Mogoş se numără tinerii: Ion-Victor Pica (din Toderiţa), Ion Roşca (din Ruşor), Ion Sasu, Ion Coman (din Ileni), Toma Blebea (din Ileni), Simion Ghizdaru (din Ileni), Dorel Cornea (din Ileni) şi Ion Pică (din Ruşor),. După arestare, acesta din urmă s-a compromis la nchisoarea din Gherla, n afară de aceşti elevi, se mai găseau prezenţi n organizaţie o serie de ţărani: Toma Prău, Nicolae Comşulea şi Constantin Roşea (din comuna Ileni); Pita Ion (senior), din Ruşor; Cornel Vlad, Octavian Vlad, Octavian Balaban, Ion Balaban, Cornel Mija (toţi din Toderiţa); Ion Chichernea, din comuna Grid. Iarna anului 1949 a fost petrecută de Ion Mogoş la Reşiţa, unde i era deportată familia. De acolo a revenit n primăvara anului 1950. In acelaşi timp s-a ntors de la nchisoare şi Nicolae Mazilu. Acesta era originar din comuna Leu şi mpreună au trecut la acţiune. In primăvara următoare cei doi au avut o ciocnire cu şeful de miliţie din comuna Ileni, pe care l-au mpuşcat n plămni, dar a scăpat cu viaţă.

    Inarmarea acestor tineri, deveniţi partizani n slujba salvării neamului subjugat şi umilit, a fost făcută cu concursul următorilor: Ion Crlig, plutonier activ n armată; Traian Monea, locotenent activ, originar din comuna Veneţia, care le-a procurat arme şi echipament militar. Fiind descoperit, a fost condamnat la moarte n luna august 1951 şi, comutndu-i-se pedeapsa la muncă silnică pe viaţă, a trecut pnă n 1964 prin temniţe; Partenie Comşa, plutonier n armată, care le-a furnizat arme şi echipament şi le-a nlesnit intrarea ntr-un depozit militar la 2 km de Braşov, de unde, după ce au imobilizat paza, partizanii au ridicat muniţie şi armament. Printre primii care au dat asistenţă medicală şi au donat medicamente s-a numărat doctorul Ion Halmaghi din comuna Comana. Numărul lor va creşte pe parcursul anilor de luptă şi rezistenţă din munţi, ani trăiţi n condiţii similare cu cele din război.

    Gazdele partizanilor

    Locuitorii satelor nşirate pe coasta Făgăraşului au nţeles de la nceput necesitatea acordării găzduirii şi alimentării celor ce se retrăgeau n munte, n această acţiune cunoscută sub numele de "partizanii de pe versantul nordic al Făgăraşului" au fost arestaţi mii de romni, n marea lor majoritate ţărani. Iată cteva nume ale gazdelor din comunele situate in zona respectivă: Din comuna Ruşor. Pica Vaier, Metea Toma, Pica lon - senior, Roşea Constantin zis Milogu, Roşea Miron, Pop Gheorghe, Tru Toma, Pop Ion, Roşea Matei, Marcu Vichente, Pop Zahiu, Comşulea Aron şi alţii. Din comuna Ileni: Barbu Toma, Barbu Ion, Cornea Dumitru, Cornea Maria, Ghizdavu Dumitru, Milea Ion şi alţii. Din comuna Mndra: Dan Ion, Socaciu Traian, Zară Ilie şi alţii. Din comuna Pru: Boanfă Ion (nvăţător), Cerbu Ion, Monciulea Petre (nvăţător), Noară Nicolae şi alţii. Din comuna Iaşi: Iară Ion, Lupu Aurel, Mareş Ion, Peptea Gheorghe şi alţii.

    Ţăranii ncep să fiarbă

    Cnd in 1946 ncepuseră "domnii" să vină şi să fixeze cotele la sate, n comuna Ileni tocmai se ntorcea tnărul Pru Toma, zis Pormbu, de la cmp, cu izmenele prăfuite şi coasa pe umăr. Zvonul nemulţumirii ce colinda satul i-a ndreptat paşii spre sala primăriei, unde pe scară li se explica, celor ce trudeau din zi n noapte, cum să muncească mai mult pentru a da statului cantităţi mai mari de produse, pentru că avea mare nevoie.

    După ce a ascultat liniştit sfaturile, care sunt uşor de dat, Pormbu s-a urcat şi el să spună cteva cuvinte domnilor. Tinerii au fost atenţi ca nimeni să nu poată fugi pentru a anunţa jandarmii. Pormbu le-a spus să nu mai calce pe la ei şi să anunţe şi pe cei mari, care i-au trimis, că dacă au nevoie de cote să şi le facă singuri, iar dacă nu se astmpără şi revin, să ştie că nu se vor mai ntoarce să raporteze ce-au realizat.

    După această scurtă punere la punct care a dat curaj sătenilor, Toma Porimbu a plecat narmt n munte, unde, de unul singur, a stat timp de doi ani. Acolo, in liniştea codrilor, şi descărca sufletul n cntece şi poezii care au nceput să circule pe la şezătorile satelor de pe coasta Făgăraşului. După doi ani a fost chemat la armată, de unde s-a ntors de sărbătorile Paştelui din 1950. Cu toate că era bolnav (avea un subicter), a luat din nou calea codrului.

    Romnii se nfrăţesc cu muntele

    Cei ce nu puteau suporta jugul asupritor al veneticilor luaseră drumul codrului, iar zvonurile despre prezenţa lor acolo se făcuseră auzite şi chiar simţite. lon-Victor Pica, elevul din Todiriţa, după ieşirea din temniţă luase legătura, prin mătuşa lui, Ghizdavu Maria din Ileni, cu Socol Silviu, băiatul preotului greco-catolic din comuna Berivoi, băiat care era fugit n munte din 1948. Aflnd că Mogoş şi Mazilu intraseră in munte, Ion Pica şi-a ndreptat paşii spre ei, nsetat de libertate şi de apa cristalină de izvor.

    Asistăm acum la reunirea a două grupe de luptători: Cea iniţiată de Mogoş Ion, Pica Ion-Victor şi Mazilu Nicolae, ce avea legături strnse cu elevii liceului "Negru Vodă" din Făgăraş. Grupa celor urmăriţi de Securitate şi fugiţi n munte după 1948, strnşi n jurul lui Ion Gavrilă, cunoscut sub numele de Moşu.

    Ion Gavrilă era originar din comuna Netotu, din judeţul Făgăraş. Fusese student la Facultatea de Agronomie din Cluj şi scăpase nearestat după 15 mai 1948. Totuşi n 1949 a fost condamnat n contumacie la 15 ani muncă silnică, n acel an are loc intrarea n munte a celor care pnă n 1956 vor da atta de lucru Securităţii.

    Printre ei se numărau, n afară de Ion Gavrilă care era recunoscut unanim ca şeful lor, următorii: Ilioiu Ion (fost elev, trecut prin temniţă); Sofonea Remus din comuna Drăguş; Arsu Gheorghe din Ruşor, care din 1947 era fugit cu barda la bru prin munte; Radeş Virgil, student la Politehnica din Timişoara, urmărit din 1949; Gheorghe Şovăială, originar din comuna Berivoi, muncitor la Astra din Braşov; Ion Chiujdea, student la Ştiinţe Naturale - Cluj, originar din comuna Berivoi; Novac Ion, elev din comuna Berivoi, urmărit de Securitate din toamna anului 1948; Mogoş Ion; Pica lon-Victor; Mazilu Nicoiae; Novac Petre, fugit n munte din 1951, după fiul lui; Pop Jean, pădurar din Lisa; Haşu Laurian, originar din comuna Breaza, student la Cluj, urmărit din 1950;

    Haşu Andrei, elev la liceul industrial, urmărit din 1949; Clţea Cornel din comuna Şonea; Cornea Marcel, student la Far*macie, din comuna Sinea; Novac Gelu, fiul profesorului de matematică din Făgăraş; Haşu Gheorghe, ţăran, fratele lui Andrei; Malgan Mihai, student la Facultatea de medicină din Cluj, urmărit din anul 1949; Ramba Gheorghe, originar din comuna Voivodeni; Moldovan Dumitru-Bambu, tnăr ţăran din comuna Lisa, care mai fusese odată condamnat; Moldovan Vasile, tatăl lui Dumitru, ajuns n munte ca să lupte alături de fiul său care a fost arestat şi a murit la Periprava; Bărcuţ Ion, ţăran care acţiona singur prin părţile Felmerului, avnd legături cu oamenii lui Ion Gavrilă; Pru Toma, zis Pormbu, care refuzase să se mai ntoarcă la armată, şi ncă mulţi alţii.

    Viata n munte

    Problemele principale erau cele ale alimentaţiei şi ale adăpostului. La nceput s-a ncercat folosirea corturilor, dar această soluţie nu a putut fi conţinută din cauza expunerii la descoperire fiindcă poterele Securităţii s-au pus n mişcare de ndată ce au auzit de constituirea grupurilor de partizani. Rămneau să se folosească stnele, uneori cabanele de vnătoare izolate, peşterile şi de multe ori chiar gazdele din sate, la care se adăposteau n fnare, grajduri, sure de paie, totul ales pentru a feri gazda de implicaţii in caz de luarea urmei lor.

    Desigur, alimentele se obţineau de la oamenii din sate, de la stne, cooperative şi chiar de la cabane. Celor care erau salariaţi li se dădeau, n schimb, bonuri de justificare că ceea ce se luase, şi care de fapt, de multe ori era dat de bunăvoie, era n folosul partizanilor. Deci, căutau ca ciobanii şi cabanierii să fie feriţi de bănuiala colaborării. De foarte multe ori alimentele erau procurate chiar de la turişti, care le ofereau cu drag, dndu-şi seama că n felul acesta contribuie şi ei la solidaritatea naţională mpotriva ticăloşilor care ne aserviseră ţară prin forţă.

    Problema conservării devenise grea după ce n peşteri au avut surpriza cu urşii, care nu se mulţumeau numai să mănnce, ci să răspndească n afara peşterilor zdrenţele mbrăcămintei sfşiate sau chiar resturi de alimente. Aceasta putea duce la depistarea adăposturilor. A trebuit să se treacă la ngroparea alimentelor n diferite locuri, deoarece tactica de supravieţuire era de a trăi n permanentă mişcare pentru a deruta pe urmăritori. Iarna atenţia trebuia să fie şi mai mare din cauza urmelor pe zăpadă.

    Trecerea la acţiune

    Cnd n satul Todiriţa s-a nfiinţat cu forţa colectivul, tractoarele au fost răsturnate n rpă. Securitatea a nceput să acţioneze mpotriva partizanilor folosind tot felul de metode, chiar infiltrarea de informatori n mijlocul lor, care se prezentau ca turişti nevinovaţi. Prin iulie 1950, plutonierii de securitate Băiş, Brsan şi Paler Emil au plecat ca turişti pe Valea Smbetei ndreptndu-se spre muntele Gălăşescu Mare unde au fost prinşi de oamenii din grupul Arsenescu-Arnăuţoiu cu concursul ciobanului Gheorghe din Muscel. Intre ei era şi o femeie. După ce şi-au mncat carnetele de partid au fost ucişi.

    Doi studenţi din Aluniş-Olt (Duminică Ion şi Slanciu Nicolae) au lucrat ca angajaţi cu acte false n oraşul Victoria, unde s-au ocupat şi de organizarea unui grup de tineri şi elevi din comunele Olteţ şi Rucăr: Laluţiu Ion, Crje Octavian, Greavu Nicolae, Monea Ion, Surdu Vasile şi alţii. In anul 1950, Duminică şi Stanciu au fugit n munte. Se pare că au fost infiltraţi n acelaşi timp ncepuse războiul din Coreea şi speranţele creşteau n rndul celor din munte, aşteptndu-se nceperea unei acţiuni.

    Securitatea a fost şi ea alertată şi a intrat n acţiune, prima ofensivă desfăşurndu-se n munţi, n noaptea de 13 spre 14 noiembrie. Mai multe sate au fost ncercuite. Informatorii semnalaseră prezenţa partizanilor veniţi din munte. Satul Ruşor a fost teatrul unor lupte serioase. Acolo se găseau 5 persoane n casa lui Pică Vaier. Arsu Gheorghe, care era de pază, i-a alertat şi a scăpat cu toate că s-a tras după el. Socol Silviu s-a luptat cu locotenentul de securitate Vlad, reuşind să scape şi să fugă pnă n comuna Todiriţa unde, frnt de oboseală, s-a ascuns n pivniţa lui Dusa Dumitru şi a adormit.

    Descoperit de Securitate care-l urmărea, a renceput lupta cu călăul Vlad. Cnd era gata să-l răpună, au sărit soldaţii şi l-au lovit cu patul puştii pnă ce Socol Silviu a căzut n nesimţire. După aceea l-au nfăşurat n frnghii şi l-au dus la Securitate. Un anume Crama, nvăţătorul din sat, s-a dus la ofiţerii de securitate aflaţi la Todiriţa şi desfăcndu-şi cravata le-a oferit-o ca să-l lege pe Dusa Dumitru, gazda unde se ascunsese Socol, spunnd că este un duşman al poporului.

    Şovăială Gheorghe a fugit spre munte şi a scăpat neprins. La fel a scăpat şi Ion Novac. In schimb a fost prins Arsu Gheorghe, după ce a fost urmărit, fiind apoi trimis legat la Securitate, unde a fost chinuit crunt n anchetă. Gelu Naum, care se alia şi el n casă n acel timp, a reuşit să se strecoare n şura vecinului, unde şi-a făcut un culcuş adnc. Toată familia lui Pica Vaier a fost arestată, inclusiv două fete şi băiatul. Ion-Vaier Pica a fost anunţat de Boer Constantin şi i-a dus mncare lui Gelu Naum reuşind să-l scoată din ascunzătoare după o zi şi o noapte. Cu acea ocazie i-a dat o pelerină de ploaie şi o armă ca să se poată apăra.

    Tot n noaptea de 13/14 noiembrie a fost prins Duminică Ion, n casă la Cqşulea Aron, iar Slanciu a fost găsit la Făgăraş. In comuna Mndra au avut loc lupte cu Securitatea toată noaptea. Acolo se găseau Mogoş Ion şi Mazilu Nicolae. Amndoi au reuşit să scape din ncercuire. Drama s-a petrecut n comuna Pru, n casa nvăţătorului Pridon Ion, unde dormeau Cornea Marcel şi Radeş Virgil. Securitatea l-a obligat pe nvăţător să meargă cu lampaşu ca să controleze prin grajduri. Cornea Marcel, care dormea la marginea patului, a fost mpuşcat, iar Radeş Virgil, legat, a luat drumul Securităţii, nvăţătorul Ion Pridon a fost şi el arestat, condamnat la moarte şi a sfrşit la Jilava.

    Pe data de 16 noiembrie 1950 a fost arestat lon-Valer Pica. Intre 14 şi 16 noiembrie, au fost ridicate de la casele lor cam 30 de persoane din fiecare comună. Toţi arestaţii s-au găsit ngrămădiţi la Securitatea din Făgăraş, n fosta casă a lui Giurga. Acolo căpitanul Stoica, fără o mnă, a nceput schingiuirea lor. Pe lngă faptul că erau puşi la şocuri electrice, pe piept li se punea o scndură n care se da cu un baros pentru a li se provoca leziuni şi hemoragii interne.

    Această arestare de anvergură se zice că a fost rezultatul unei trădări, fiindcă altfel nu se puteau produce, n mai multe comune, acţiuni precise şi simultane. Se zice că un elev, Sabin Cornea, din comuna Grid, era informatorul Securităţii, furniznd numele gazdelor. De asemenea Duminică Ion avea carnetul cu o parte din gazde.

  2. #2

    Default Re : Rezistenţa din Munţii Făgăraşului -I-(1946 1958) - C. Ionitoiu (cap-VIII)

    Reorganizarea

    După această grea lovitură, supravieţuitorii au hotărt să se mpartă n patru echipe pentru a putea trece mai uşor iarna care era foarte aproape: Ion Gavrilă, Ilioiu Ion şi Sofonea Remus. Chiujdea Ion, Şovăială Gheorghe şi Novac Ion. Haşu Andrei, Haşu Gheorghe şi Haşu Laurian, care au trăit n bordei. Metea Victor, care s-a unit cu Pru Ion zis Pormbu. In luna decembrie 1950, Pormbu a venit la unchiul lui, Cornea Dumitru, din comuna Ueni.

    Se zice că Ghizdavu Ion, comunist notoriu, ar fi trădat. Casa unchiului Cernea Dumitru a fost nconjurată de Securitate care l-a somat pe Pormbu să se predea, dar acesta a refuzat. Securitatea I-a obligat pe Cornea, bătrn la circa 80 de ani, să meargă n faţă cu lampa, n acest timp s-a auzit o voce: "Unchiule, dă-te la o parte că trag". Şi Pormbu a deschis foc de armă dobornd cţiva securişti.
    Atunci, securiştii au adus pe mama lui şi au pus-o n faţă ca să-l roage să se predea pentru ca să nu-i mpuşte pe bătrni. Nu a acceptat şi a spus că dacă e să moară, el moare pentru Dumnezeu şi Ţară. Lupta a durat toată noaptea. Cnd n-a mai avut posibilitatea să lupte, terminndu-şi cartuşele, s*a sinucis cu ultimul glonte.

    Mogoş Ion şi Mazilu Nicolae, după ce au scăpat din ncercuirea din noaptea de 13/14 noiembrie, au plecat n Banat ca să facă un nou grup de rezistenţă, mbrăcaţi cu cioareci, ca ţăranii, au trecut prin Timişoara, pe la căpitanul Mazilu, unchiul lui Ion. Acesta i-a sfătuit să se predea, că poate nu-i omoară, sau să treacă n Iugoslavia. Au plecat de aici n comuna Pădureni, din judeţul Timiş, unde tatăl lui Mazilu fusese căpitan de jandarmi şi unde cunoştea pe băiatul notarului din sat. Cteva zile au stat pe la ţărani şi apoi la Moraru Traian, unde s-au ntlnit cu băiatul notarului care i-a trădat.

    In aceeaşi noapte casa a fost nconjurată de Securitate care i-a somat să se predea. Ei au refuzat şi au deschis lupta. Un plutonier major a fost mpuşcat. Ceilalţi au luat casa cu asalt şi cei doi au fost sfrtecaţi de vii cu baionetele. Moraru Traian, care i-a găzduit, a fost condamnat la moarte şi a fost executat Ia Jilava.

    In munţii Făgăraş rezistenţa a continuat. Turiştii mergeau n continuare pe munte şi binenţeles Securitatea infiltra n rndurile lor, sau pe la cabane, grupuri mici, narmate, pentru a observa şi la nevoie acţiona. Un turist participant la o excursie n Munţii Făgăraşului povestea că n 1951, cu ocazia zilei de 1 Mai, cnd erau trei zile libere, muncitorii din Sibiu au organizat o excursie la munte. Circa 60 de persoane, n majoritate de la "Independenţa - Sibiu", au plecat din Sebeş-Olt şi au trecut, plini de voioşie, pe lngă troiţa de la răspntia drumului spre Racoviţa, urcnd de-a lungul prului Moaşa Sebeşului.

    Au trecut şi de prul Corbul, şi de Occa, lăsnd n urmă cabana forestieră de la prul Secuiului. După ce au depăşit stna Groape, au făcut un scurt popas. Regrupaţi, au plecat la drum. După scurt timp, au fost opriţi ntr-o poieniţă de patru oameni mbrăcaţi n straie ţărăneşti şi narmaţi, care au cerut ca organizatorii să iasă n afară. Preşedintele sindicatului şi secretarul organizaţiei de bază au fost luaţi la o parte şi ntrebaţi care sunt membrii partidului comunist care sunt cu ei. Doi dintre partizani, după ce le ceruseră numele, s-au napoiat şi au cerut ca toţi membrii de partid să iasă n afară.

    Nimeni nu a mişcat.

    Le-a cerut a doua oară să iasă n afară. Acelaşi rezultat. Atunci, cu lista n mnă s-a mai făcut o ultimă ncercare: Cine iese acum afară dintre membrii de partid nu va avea nimic de suferit. Deci toţi comuniştii să facă trei paşi n faţă. Au ieşit vreo 5-6 persoane. Veniţi mai n faţă, s-a auzit vocea unuia cu mustăcioară şi corp atletic. Acum, voi care aţi reuşit să fiţi sinceri, spuneţi şi pe ceilalţi care şi ascund ingrata calitate de comunist, ncepeţi şi chemaţi-i afară, dacă nu, veţi avea aceeaşi soartă cu ei.

    Şi ntr-adevăr au nceput să-i strige: "Hai Grecule, ieşi şi tu Szabo, şi tu lanoş, şi tu Apel, şi tu Marcovici, şi tu, şi tu...", şi aşa n total vreo zece comunişti care tremurau ca varga. Iar acum voi, ăştia care nu aţi ieşit de la nceput şi v-aţi ascuns, veniţi ncoace, mai n faţă. ntorceţi-vă spre ceilalţi tovarăşi şi mncaţi-vă carnetele de partid. S-au executat fără murmur...
    Şi acum ziceţi: "Cine o fi ca noi, ca noi să păţească", ncă o dată, să audă toţi şi să le spună tuturor, pe unde vor merge, că nimeni nu va scăpa nepedepsit pentru trădarea neamului romnesc. Ceilalţi au fost invitaţi să pună grămadă bani şi alimente dacă au cu ei. Cu noi au de furcă numai membrii de partid deveniţi uneltele Moscovei, precum şi cei ce asupresc lumea. După aceea cei patru partizani le-au spus că sunt liberi şi le-au atras atenţia membrilor de partid să nu facă rău oamenilor ca să nu-i aştepte o soartă tragică. Muntele i-a primit pe partizani, iar cale-ntoarsă au luat-o comuniştii care veniseră să se distreze de ziua muncii fiindcă de Paşti fuseseră ocupaţi cu producţia.

    Au mai fost ntlniri intre turişti şi partizani, dar nu s-au produs incidente. Chiar unii veneau mai des cu alimente peste cele necesare pentru a se simţi n libertate, nesupravegheaţi de vigilenţa omului de partid şi pentru a contribui cu ceva la continuarea luptei pe care unii avuseseră curajul s-o nceapă pentru a se scăpa de ticăloşii ce distrugeau zi de zi temelia statului.

    Aici, n această ţară a culmilor alpine, unde numai ochii de vultur străjuiau, se instalase conducerea grupului de partizani, care era permanent n mişcare spre a deruta pe urmăritorii care-şi făceau tot mai des cale, cteodată şi fără-ntoarcere. Printre locurile colindate de aceşti "crai ai munţilor" se vorbea despre: stnele din Valea Smbetei, de pe Valea Mare, podul Giurgiului, Podragului, valea Serbotei şi a Cocoriciului, culmea Racoviceanu, Vnătoarea lui Buleanu, Lăiţa şi Lăiţel, Gălăşescul şi Grdoman, pe sub Paltin nspre Argeş şi Topolg, pe la Capra, Blea şi Negoiul, pe creste pe unde numai floarea de colţ şi piciorul de capră neagră se mai putea agăţa.

    Aceşti feciori nfrăţiţi cu suferinţa ţării deveniseră fiii naturii, pe care au ndrăgit-o cu toate capriciile ei şi de la care sperau că i va păzi, deschizndu-le toate secretele de ocrotire şi supravieţuire. Desigur, sub supravegherea lor intrau şi casele de vnătoare ce le serveau uneori si ca adăpost, şi ca bază de aprovizionare.

    n izolarea care se părea că i copleşeşte, partizanii erau nsă la curent cu viaţa satelor şi chiar cu cea internaţională. Vestea condamnării şi executării celor din munţii Banatului, conduşi de Uţă, Domăşneanu şi Spiru Blănaru, le umpluse inimile de durere şi au trecut la răspndirea unor manifeste pe care le-au conceput acolo, n liniştea muntelui.

    Noi dureri pentru partizani, n anul 1951

    n noaptea de 23/24 noiembrie, pe valea ce se lăsa din munte spre satul Lisa, prin brădet, cobora cu atenţie Dumitru-Mitru Moldovan al lui Bambu. Mergea să ia alimentele pe care tatăl său, Vasile Bambu, i le adusese la locul convenit. Dar la marginea satului a fost somat, n ntuneric, să se predea. A refuzat şi a ncercat să se salveze, făcndu-se una cu pămntul, n drumul de ntoarcere, prin şanţul ce traversa calea spre munte.

    Dar o rafală de gloanţe l-a lovit n picior şi stomac, doborndu-l. Mitru mai fusese arestat la 17 ani pentru sprijinirea partizanilor şi de abia se eliberase de la "Canalul morţii". Imediat, n 1950, nedreptăţile ce domneau n ţară i ndreptaseră paşii tot spre munte, singura speranţă de supravieţuire. A fost luat dintr-o baltă de snge şi dus la spital, unde a nceput nti chinuirea, n loc să se treacă la operarea celor 7 perforaţii intestinale ce i s-au găsit. Barbaria a fost şi mai cruntă cnd, imediat după ce a fost cioprţit şi cusut, au continuat să-l chinuie acolo, n spital.

    A fost bătut peste rană ca să vorbească despre ceilalţi rămaşi n munte. Vestea torturării a ajuns la urechile tatălui, care a luat legătura cu doctorul rugndu-l să-l otrăvească pe fecior pentru a nu trăda pe ceilalţi. Doctorul nu a făcut-o, dar nici Mitru Moldovan n-a spus nici un cuvnt despre oamenii muntelui.

    După ce a fost condamnat la moarte i s-a comutat pedeapsa n 25 de ani şi a luat, din nou, drumul "Canalului morţii". Chinuit prin nchisori, Mitru a rămas un mare caracter, fiind prezent in greva foamei din 9 martie 1954, de Ia Poarta Albă, cnd se ncerca salvarea bătrnilor muribunzi din cauza muncii forţate de exterminare de la acel blestemat canal. Şi i-a fost dat lui Mitru Moldovan să treacă printr-o nouă anchetă foarte dură după arestarea partizanilor atraşi in cursa plecării spre "lumea liberă".

    Tatăl lui, Vasile Moldovan al lui Bambu, a luat drumul codrilor fiind arestat n iunie 1952. După condamnare, a murit n lagărul de exterminare de la Periprava. n iarna anului 1951 a căzut n luptă şi Andrei Haşu, n casa lui Ramba Gheorghe din comuna Voivodeni. Ceilalţi prieteni de luptă au fost nevoiţi să-şi schimbe gazdele trecnd Oltul not pe timp de noapte: Ion Gavrilă, Gheorghe Şovăială, Ion Ilioiu, Victor Metea şi Remus Sofonea. Au avut noroc că s-au ntlnit cu turişti care le-au dat haine şi alimente. Tot din acel an datează şi condamnarea la moarte, n lipsă, a lui Ion Gavrilă.

  3. #3

    Default Re : Rezistenţa din Munţii Făgăraşului -I-(1946 1958) - C. Ionitoiu (cap-VIII)

    Anul 1952

    Apariţia partizanilor la Cabana Blea s-a răspndit ca fulgerul. Era n vară şi ncepuseră strngerea alimentelor, cutreiernd pe la stne şi explicnd ciobanilor că 20 de grame de brnză de la fiecare oaie nu se cunosc. Şi n plus li se dădeau bonuri semnate "Vulturii Carpaţilor" sau "Rezistenţa Naţională" pentru a fi nu numai justificare, dar şi mijloc de apărare n faţa securităţii.

    n vara anului 1952, o grupă de 6-7 partizani au mers la Cabana Blea pe care au nconjurat-o şi au oprit excursioniştii din apropiere. Dinăuntru s-a deschis foc de armă. Au reuşit să pătrundă n cabană şi Ion Gavrilă le-a spus: "Spuneţi celor din ţară că mai există un colţ din Regatul Romniei care nu şi-a plecat capul naintea comunismului, iar acest regat va rămne liber atta timp ct ne vor sta capetele pe umeri".

    De aici au luat alimentele pentru care au dat bonuri, şi au plecat cu ele ncărcate pe nişte măgari. Pe traseu le-au ascuns, şi o parte din hrană au luat-o cu ei. Vestea s-a răspndit imediat peste tot. Ţăranii din regiune, care erau asupriţi cu cotele, au nceput să prindă curaj. Dar şi Securitatea s-a pus n mişcare. La scurt timp după aceasta, cnd partizanii s-au ntors să ia alimentele ascunse, au ntlnit n munte o coloană de ostaşi. Fiind descoperiţi, au fost nevoiţi să angajeze lupta şi au reuşit să scape cu ajutorul ntunericului, strecurndu-se prin pădure.

    Din munte au cobort: Remus Sofonea şi Ion Ilioiu, care au luat legătura şi cu Olimpiu Borza din Viştea, solicitnd sprijin şi asigurarea unor informaţii despre mişcarea trupelor. Informaţiile urmau să fie puse n diferite cutii metalice pe drumurile ce urcau spre munte n direcţia: Viştea de Sus, Drăguş, Olteţ sau Vistişoara şi, la nevoie, cnd ar fi fost mpnzită regiunea, urmau să fie lăsate chiar pe şoseaua naţională ntre Viştea de Sus şi Olteţ. De asemenea se hotărse ca depozitarea alimentelor să se facă numai n comuna Vistişoara.

    După coborrea din munte a celor doi partizani amintiţi mai sus, s-a organizat o reţea de sprijin formală din Olimpiu Borza, Gheorghe Borza, doctorul Lucian Stanciu, Remus Budac, Vasile Crje, părintele Dascălu, nvăţătorul Geamănu şi alţii. n acelaşi an au mai fost semnalate ciocniri cu Securitatea, care-i hărţuia, pe Valea Brătilei, spre Crtişoara şi Arpaş.

    Securitatea căuta să distrugă rezistenţa att prin forţa armatei, ct şi prin alte mijloace. Se spune că au ncercat o lovitură n mijlocul lor, prin infiltrarea cu ajutorul unui cunoscut din Vicovul de Jos, anume Vasile Motrescu, care venise cu trei persoane pentru a intra n organizaţia din munte.

    nsoţitorii erau Vrabie, Boian şi un căpitan, toţi n civil. Şi iar se spune că luat din scurt de către Ion Gavrilă, Motrescu Vasile a recunoscut că a fost nevoit să-i aducă pe cei trei, care erau agenţi, şi că jos se găsesc trupele de securitate. Nu e lămurit ce s-a petrecut cu cei veniţi, dar despre Motrescu se ştie că a avut un aport la distrugerea organizaţiei de rezistenţă din Bucovina, după care a fost arestat şi a terminat executat de cei pe care i aservise. Aceeaşi metodă de distrugere n interior a fost utilizată şi n cazul rezistenţei din Munţii Vrancei.

    Anul 1953

    n acel an Securitatea a ncercat altă metodă. Se urmărea ţinerea sub observaţie a celor din munte prin persoanele din sate bănuite că ar fi n cunoştinţă cu mişcările lui. Ţesăturile mergeau pnă la Sibiu, unde era centrul de acţiune care urmărea distrugerea partizanilor şi avea printre comandanţi pe maiorul Gheorghe Crăciun, şeful Securităţii.

    Prin ntmplare, care vom vedea mai trziu că nu a fost o simplă ntmplare, Ovidiu Borza s-a ntlnit cu profesorul loan Grovu, care l-a ntrebat ce noutăţi mai are despre partizani, deoarece a pierdut legătura. Nu i-a dar nici o informaţie dect după ce Borza a primit confirmarea celor din munte că Grovu i ajutase ntr-adevăr n trecut. Şi prin iunie s-a pomenii vizitat de Grovu, care i-a comunicat că din ziare a luat cunoştinţă că paraşutiştii veniţi din occident să ia legătura cu partizanii au căzut n minile Securităţii, n afară de Ilie Rada de care trebuie să se folosească pentru a pleca n străinătate.

    Ori Ilie Rada, la data aceea abia scăpat şi rămas singur, urmărea să se salveze din ţară, lucru ce l-a făcut cu mare greutate, nicidecum să mai adune după el pe alţii pentru a-i duce n străinătate. Pe de altă parte, se ştie că trimiterea paraşutiştilor fusese comunicată de spionul englez Kim Philby, direct NKVD-ului, iar acesta Bucureştiului. Şi nu peste mult timp, Securitatea va monta tot o plecare a partizanilor peste frontieră n scopul de a-i prinde. Dar pnă atunci să mai urmărim unele aspecte din dăruirea acestor partizani pentru salvarea pămntului strămoşesc.

    n primăvara acestui an avuseseră cteva ciocniri cu Securitatea şi se spune că Ion Gavrilă fusese rănit la picior. Ei şi schimbau destul de des locurile pentru a-i deruta pe urmăritori. n toamna anului 1953 măsurile de urmărire se nteţiseră. n aceste condiţii a avut loc o ciocnire, din acest grup făcnd parte acum, pe lingă Ion Gavrilă şi Remus Sofonea: Ion llioiu. Victor Metea, Ion Novac, Gelu Novac şi Gheorghe Şovăială. n luna noiembrie a avut loc o ciocnire cu un convoi de securitate la coborrea spre Crţa şi n timpul hărţuirii s-a pierdut de grup Remus Sofonea, dar s-au regăsit la Arpaş fără nici un alt necaz.

    Pentru a arăta măsurile luate de Securitate mpotriva partizanilor, amintim că pe lngă trupele speciale din regiunile Piteşti şi Sibiu, care cuprindeau muntele ca ntr-un cleşte, au mai fost aduşi ostaşi şi din Vrancea, unde fusese lichidat grupul partizanilor, de la Sfntul Gheorghe, din Prahova şi Cluj, plus regimentul l Băneasa. Printre conducătorii acestei vaste operaţii de captare se numărau: Gheorghe Crăciun, Gheorghiu (Comandantul Şcolii de securitate din Sibiu), maiorul Mezei, Iţic Averbuch (comandantul Securităţii din Ploieşti) şi cunoscuţii călăi Ilic Bădica (ajuns general din zugrav, cel ce reuşise să captureze pe cei evadaţi de la minele de plumb), Tericeanu, Staicu (de la miliţie) şi alţii de teapa lor.

    Desfăşurarea forţelor Securităţii a fost dispusă n formă de pieptene, urmărindu-se naintarea pe toate căile de acces spre cetatea de piatră a partizanilor. Intenţia era de a-i izola şi de a-i prinde vii sau morţi, pentru siguranţa de a fi lichidat acest nucleu important de rezistenţă. Satele de la poalele Făgăraşului au fost transformate n baze operaţionale. De aici porneau narmaţi ca n timp de război, n spatele acestor forţe, călăul Gheorghe Crăciun şi-a organizat o ţesătură de acoperire militară a ntregii zone de la Sinea pnă la defileul Oltului, unde nu se putea intra dect cu autorizaţie specială.

    Scopul era de a tăia orice posibilitate de aprovizionare şi informare a partizanilor. De asemenea, Securitatea adunase n jur pe toţi informatorii satelor, care o nsoţeau peste tot, avnd chiar rolul de călăuze. Prin denunţuri reuşiseră să aresteze familiile şi rudele celor din munţi. Listele arestaţilor erau afişate pe panouri, n diferite locuri unde ştiau că pot trece partizanii. Prin acest procedeu urmăreau să distrugă capacitatea morală a acestor luptători. Pe aceste afişe erau trecute metodele de schingiuire a celor arestaţi şi ameninţarea cu moartea a rudelor n caz că cei din munţi nu se vor preda pnă la o anumită dată.

    Anul 1954

    n faţa măsurilor luate mpotriva lor, partizanii au aplicat tactica mpărţirii n două grupe desfăşurate n părţi opuse pentru a avea posibilitatea controlării mişcărilor adversarului şi a se feri de a cădea cu toţii n vreo capcană. Astfel Ion Gavrilă cu Jean Pop, Ion Ilioi, Remus Sofonea şi Gelu Novac au rămas spre apusul masivului Făgăraş, n timp ce grupa cealaltă formată din: Chiujdea, Gheorghe Şovăială, Gheorghe Haşu, Laurian Haşu, Victor Metca şi Ion Novac au ocupat partea răsăriteană a masivului Făgăraş.

    n cursul lunii august 1954 grupa lui Ion Gavrilă, nemncată de două zile urca pe valea Topologului ca să treacă versantul spre Făgăraş. Pe traseu au ntlnit o stnă şi mpreună cu Sofonea Remus a intrat năuntru Ion Gavrilă, ceilalţi rămnnd să observe mprejurimile. Jean Pop a observat o grupă de ostaşi care naintau, iar trei ofiţeri se ndreptau spre stnă, şi atunci mpreună cu Novac au deschis focul strignd la llioiu să fie atent că nconjoară stnă. Iată mai departe relatarea lui Ion Gavrilă care se găsea n capcană (publicată n revista 22):

    "Soldaţii s-au speriat ncurcndu-se n fugă unii pe alţii. Ofiţerii au comandat culcat. Numai că locul in care se aflau soldaţii era plin cu apă, aşa că mişcarea lor a durat. Atunci noi am aruncat cojoacele peste nişte bolovani şi am auzit comanda foc. O sută de pistoale mitralieră au ţintit cojoacele. Am reuşit să ne ndepărtăm trăgnd cu pistoale mici".

    n această ciocnire un soldat a murit şi mai mulţi au fost răniţi. Scăpaţi din ncercuire, partizanii s-au ndreptat spre nord ajungnd ntr-un loc prăpăstios de pe Negoiul. Drumul era foarte greu din cauza ntunericului. Pe drum au ntlnit terenul mpnzit de trupe. Cu mare greutate au reuşit să coboare pnă ntr-un desiş. Aici au trecut prin momente foarte grele. Iată descrierea lui Ion llioiu care a căzut n mna lor:

    "Cum noi eram răsfiraţi, deodată s-a deschis focul asupra noastră. Ani ncercat să ieşim din ntuneric, dar ei erau peste tot; 30-40 de ostaşi, iar noi numai patru. Ne-am răsfirat n desiş; eu cu Remus Sofonea ne-am aşezat pe burtă ca să ţinem piept şi ... cine murea ... murea. Nu ştiu ce s-a ntmplat cu ceilalţi. Cnd s-a strns cercul am deschis focul, şi-am tras, şi-am tras, şi-am tras. La un moment dat am sărit n sus şi am strigat: "Remus, vino după mine". Am vrut să traversez o muche. Un securist era deasupra mea, un pic n spate şi ntr-o parte. A tras şi m-a mpuşcat. Am căzut. Cartuşul a intrat pe sub mna dreaptă, m-a luat pe diagonală, mi-a perforat plămnul n partea de jos, mi-a secţionat ficatul cam 1,5 cm, mi-a perforai coloana şi a ieşit prin stngă, unde a făcut ruptură mare.

    Am căzut n cap, arma mi-a picat din mna. Am crezut că am murit. Dar mi-am revenit. Am dat să scot pistolul, să-l ncarc, dar nu am mai avut puterea să trag. Pistolul mi-a alunecat ntr-o parte şi am leşinat. Cnd m-am trezit, un ofiţer era călare pe mine şi mă lovea cu pumnii n faţă. Au venit şi alţii şi m-au lovit cu cizmele n spate. M-au ntrebat cum mă cheamă; n-am vrut să le spun, mă gndeam că dacă eu am căzut şi securiştii se strnseseră pe mine, pot să-i ajut pe ceilalţi să scape. Au aruncat cu apă pe mine, m-au bandajat peste piept, dar nu mai ştiam prea bine ce se ntmplă cu mine. M-au lăsat n paza unuia şi au plecat după ceilalţi. Spre seară s-au ntors. M-au apucat de bocanci şi m-au trt pe coastă vreo 40 de metri. Am crezut că nnebunesc. Trşul acesta mi-a provocat nişte dureri că nici nu leşinam, nici nu eram cum trebuie. Am crezut că nu se mai termină".

    Fotografia lui llioiu, tăiat n timpul operaţiei, a fost răspndită de Securitate prezentndu-l ca mort. n acelaşi timp a nceput acţiunea de convingere a partizanilor n viaţă ca să plece prin bunăvoinţa unor persoane care doresc să-i salveze. Desigur, n condiţiile grele prin care treceau acum, mulţi doreau să scape creznd posibilă plecarea. Numai Ion Gavrilă a refuzat, acesta avnd un simţ n plus, ceea ce dovedeşte că era un adevărat conducător, cunoscător al perfidiei adversarului.

    n aceste condiţii Ion Grovu era "preocupat" de plecarea ct mai urgentă n străinătate a băieţilor din munte. Ion Grovu l-a căutat de cteva ori pe Borza Olimpiu spunndu-i că Burlacu a discutat la ambasadele străine despre această plecare şi că Securitatea ştia tot. Aceasta se ntmpla n iarna 1954-1955. Dar n luna martie 1955 Borza Olimpiu a fost arestat la Braşov, anchetat despre partizani şi după o zi şi o noapte a acceptat să dea informaţii despre existenţa lor. De acum nainte va face joc dublu. Nu după mult timp profesorul Grovu i-a trimis un mesaj lui Borza anunţndu-l că de Paşti va trece graniţa mpreună cu Burlacu, n Grecia.

    A doua tactică a arestării partizanilor prin momeala plecării n străinătate funcţiona acum din plin. Se vorbea de un domn Marin din Braşov, care se oferise să nlesnească plecarea partizanilor. Acum apare şi Costică Nicolescu, la Sibiu, prezentat de Grovu ca cel care făcea parte din organizaţia ce se ocupa de trecerea peste frontieră. Şi chiar i arătă o scrisoare primită de la Salonic din care reieşea nerăbdarea cu care snt aşteptaţi ceilalţi. Costică Nicolescu nteţise ntlnirile, manifestndu-şi nemulţumirea faţă de ntrzierea coborrii din munţi a celorlalţi. Borza pretextează că snt hărţuiţi de Securitate şi este foarte greu să se ia legătura cu ei.

    O altă nenorocire vine spre sfrşitul lunii iunie cnd, ntr-o ambuscadă, cad răniţi Sofonea Remus şi Haşu Laurian. Ei snt găsiţi intr-un lan de gru de către soţii Eleonora şi Victor Şandru, din Viştea, care aduc un bilet de la Sofonea care cerea ajutor. Borza Olimpiu i aduce acasă şi acţionează pentru salvarea lor.

    A fost adus doctorul Lucian Stanciu de la spitalul din Braşov, care i-a ngrijit pe cei doi, lăsnd şi medicamentele necesare. Desigur, Securitatea a fost informată de prezenţa celor doi la Viştea, cu toate că Borza a pus pe Sofonea să-i dea o scrisoare ca trimisă din munte prin care să anunţe că nu puteau cobor din cauza mişcărilor de trupe. Borza săptămnal trebuia să dea informaţii Securităţii despre tot ce ştia. Şi ntr-o zi, ntorcndu-se de la o astfel de ntlnire, a găsit pe Sofonea mort ntr-o baltă de snge şi pe Haşu Laurian, care mai mişca, cu pistolul n mnă, iar pe masa se găsea un bilet pe care scria:"Fraţilor, noi am murit. Am socotit că e mai bine pentru noi, pentru voi şi pentru toţi oamenii care au făcut attea sacrificii pentru noi". Sofonea a fost ngropat n curte. Se pare că un oarecare Stoica, profesor, ar fi denunţat ngroparea lui Sofonea.

    Curios este că şi doctorul Lucian Stanciu fusese prezentat omului "binevoitor" ca un doctor devotat al cauzei rezistenţei ngrijndu-se de bolile lor. Acest om "de bine" l-a mpins pe doctor pe un drum periculos spunndu-i că străinătatea e interesată şi spre a-l sprijini i-au trimis vreo 20 de ceasuri, stilouri şi chiar 500 de dolari, cu rugămintea de a continua, ntre timp se pregăteau plecările. Costică Nicolescu a pregătit "plecarea" n Turcia a lui Nelu Novac şi Haşu Laurian (care reuşise să se ntremeze după moartea lui Sofonea). Borza a primit veşti de la cei plecaţi ajunşi n "străinătate". Al doilea grup format din Chiujdea, Haşu Gheorghe şi Metea Victor au plecat pe acelaşi drum al lui Gestică Nicolescu.

    Iarăşi a adus scrisori de la cei plecaţi şi n plus le-a comunicat că n străinătate nu snt bine primiţi deoarece şi-au părăsit şeful, şi de aici insistenţa de a pleca şi Ion Gavrilă. Spre decepţia Securităţii, Ion Gavrilă nu le-a făcut jocul. n schimb, n toamna anului 1954 a plecat Olimpiu Borza la Bucureşti şi a discutat planul plecării lui n casă la Costică Nicolescu. Plecarea se făcea spre Giurgiu, drum pe care a fost imobilizat şi ntors n beciurile Securităţii unde se găseau, de fapt, toţi cei plecaţi mai nainte. Şi n timpul anchetei i s-au pus benzi de magnetofon n care erau nregistrate discuţiile cu loan Grovu, ca şi cele din casa lui Nicolescu din noaptea dinaintea plecării. Jocul dublu s-a terminat printr-o condamnare la moarte şi apoi comutarea n muncă silnică pe viaţă.

    După plecarea n "străinătate" a lui Borza, doctorul Lucian Stanciu a primit un bilet din partea lui, prin "binevoitor", ortografiat cu minuscule - lucian conform nţelegerii, că a ajuns cu "bine". La cteva zile după această veste bună, doctorul a primit o telegramă din partea Ministerului Sănătăţii prin care era chemat la Bucureşti. Ajuns n Capitală, pe bulevardul Nicolae Bălcescu a fost aruncat ntr-un jeep şi s-a trezit la Sibiu anchetat n legătură cu răniţii de la Viştea. n faţa ochilor i s-au pus o parte din cadourile primite din "străinătate" (stilouri, ceasuri şi dolari), insistnd să declare cui a dat din ceea ce lipsea.

    Doctorul, dndu-şi seama că a fost nşelat, a profitat de momentul cnd anchetatorul a fost chemat la telefon, apoi şi-a tăiat vena jugulară cu lama de ascuţit creioane, lăsată pe birou. Sicriul sigilat a fost dus şi nmormntat cu consemnul de a nu se deschide. Şi alte persoane utilizate n Securitate au fost arestate pentru un motiv sau altul pentru a li se pierde apoi urma ca martori jenanţi.

    Ultimii partizani se răspndesc

    Şovăială Gheorghe şi Gelu Novac au avut un sfrşit tragic. Hăituiţi din munte au trecut Oltul not şi s-au dus la un prieten pe Trnave. La ntoarcere au ajuns in apropierea comunei Obreja, la vărsarea rului Secaşului n Trnave, dar un paznic de cmp i-a vndut Securităţii, care a nconjurat casa n care erau ascunşi. Gelu Novac a căzut ucis la ieşirea din casă. n schimb, Gheorghe Şovăială rămas cu două arme, a luptat toată noaptea ncercnd pnă la ultimul cartuş să iasă din ncercuire. După aceea a ieşit in faţa ostaşilor, care l-au mpuşcat.

    Pop Jean zis Pormbul, fiind rănit la picior n timpul unei lupte, n-a mai putut să meargă. A fost dus n spate de prietenul său şi pnă la urmă a rămas să ierneze n 1955-1956 ntr-un bordei la marginea comunei Columb. n primăvara anului 1956 a luat legătura cu un anume Matei Cristea de prin Pojorta-Lisa, care l-a pus n legătură cu Costică Nicolescu pentru a-l duce n străinătate. Acesta a venit şi s-a ntlnit cu Jean Pop ntr-o gară din apropiere de Făgăraş, Arpaş sau Viştea. După ce a povestit greutăţile ndurate, mai ales n ultima iarnă, iar celălalt arătndu-i scăparea şi viaţa fără teamă a celor plecaţi, la insistenţele lui Costică Nicolescu i-a arătat locul iernării de la Columb.

    De acolo au plecat cu trenul spre Braşov spernd că va ajunge şi el n străinătate. Dar n tren i s-au pus cătuşele la mini şi a ajuns n ghiarele Securităţii, alături de ceilalţi prieteni de luptă. După chinuri ngrozitoare la anchetă, unde au fost aduşi şi cei arestaţi nainte, a fost judecat n luna iulie 1957 pe baza decretului 199/1950, pentru acte de teroare şi constituire de bandă n scop terorist, fiind condamnat la moarte.

    Altă grupă de partizani

    n anul 1953 situaţia partizanilor devenise foarte grea. Legăturile pentru aprovizionarea lor deveniseră din ce n ce mai dificile, iar arestările se ţineau lanţ prin sate. Se recursese n această situaţie la depozitarea alimentelor prin podurile caselor, de unde partizanii şi Ie ridicau singuri, strecurndu-se prin ţesătura de securişti care mpnzeau poalele Făgăraşului. Cndea Ion, originar din comuna Sărata, a cobort pe valea Porumbăcelului şi, prin perdeaua de fagi, a trecut pe firul Săratei, ndreptndu-se spre comuna natală. Fiind surprins, s-a angajat n luptă şi ultimul cartuş l-a folosit pentru a nu se lăsa prins viu. Au fost nenumărate astfel de exemple de dăruire pe altarul patriei.

    Printre cei fugiţi n munte din acest sector al cotului Oltului, cuprins ntre Turnu Roşu -Crţişoara, au mai fost arestaţi şi condamnaţi: doctorul Alexandru Barbu, Stoica Pavel din Sărata, Voineac Ion din Porumbacu. Din acest lot a făcut parte şi doctorul Constantin Cişmaşu.

    Ultimele arestări masive au avut loc n 1954. Sperăm ca supravieţuitorii să ne aducă la cunoştinţă noi date n sprijinul descoperirii tuturor eroilor din Munţii Făgăraşului, unde s-a desfăşurat o adevărată epopee ce urmează să se scrie.

    CICERONE IONIŢOIU. Rezistenţa anticomunistă din munţii Romniei, 1946 - 1958. Ediţia a II-a, revizuită şi completată. "Gndirea Romnească", 1993, 140 p. ISBN 973-95688-1-2
    Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm

    ================================
    Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent mpotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. n 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din Romnia şi să se stabilească n Franţa. Bibliografie : AICI, album foto : AICI, indexul lucrărilor publicate : AICI, acces la mesageria electronică : AICI. Cont gestionat de membrii fondatori. Lucrări regrupate n biblioteca electronică: Procesul Comunismului

Similar Threads

  1. Muntele Mare n flăcări - Rezistenţa (1946 1958)- Cicerone Ionitoiu (cap-XII-)
    By Rex Histrianorum in forum Rezistenţa anticomunistă din Romnia
    Replies: 1
    Last Post: 02-01-11, 05:17 PM
  2. Erupţie n Munţii Apuseni - Rezistenţa (1946 1958) - Cicerone Ionitoiu (cap-XI-)
    By Rex Histrianorum in forum Rezistenţa anticomunistă din Romnia
    Replies: 0
    Last Post: 02-01-11, 04:55 PM
  3. Stat Major al mişcării de rezistenţă (1946 1958)- Cicerone Ionitoiu (cap-VII-)
    By Rex Histrianorum in forum Rezistenţa anticomunistă din Romnia
    Replies: 2
    Last Post: 02-01-11, 01:38 PM
  4. Rezistenţa anticomunistă din Dobrogea (1946 1958)- Cicerone Ionitoiu (cap-III-)
    By Rex Histrianorum in forum Rezistenţa anticomunistă din Romnia
    Replies: 0
    Last Post: 01-01-11, 05:15 PM
  5. Rezistenţa anticomunistă din munţii Romniei (1946 1958) Cicerone Ionitoiu (cap-I-)
    By Rex Histrianorum in forum Rezistenţa anticomunistă din Romnia
    Replies: 1
    Last Post: 31-12-10, 12:37 PM

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •