View RSS Feed

Robespierre

Ion Coja spune : Prestatia lui Crin Antonescu la Cotroceni, ma satisface!

Rate this Entry
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Domnul Ion Coja se lasă prea repede convins de niște declarații ale lui Crin Antonescu, care nu-l angajează pe acesta la nimic. Ar fi bine să nu se uite că un general american în rezervă este din senin consilier al lui Victor Ponta. Iar americanii au tot interesul să distrugă orice unitate a Europei. Ca de obicei avem de ales între ciumă și holeră. Cu prietenie, Dan Culcer

Pasul următor: Demiterea lui Băsescu!

Prin condamnarea și încarcerarea lui Adrian Năstase s-a făcut primul pas și a început astfel sfârșitul haitei de criminali și hoți instalați la guvernarea României pe 22 decembrie 1989. Pasul următor este demiterea lui Băsescu, la referendumul din 29 iulie. Votul nostru trebuie să împingă lucrurile spre acest deznodămînt firesc și absolut necesar. Ne-am săturat de ei. Din păcate, nu-i putem demite pe toți printr-un singur referendum, printr-un singur gest public! Va trebui să-i luăm pe rând. Știe toată lumea cine va urma după Băsescu! Dar e musai ca Băsescu, capul răutăților din România, să dispară acum de pe scena politică pentru ca prăbușirea sistemului politic mafiot să continue, să meargă până la capăt, dacă ne ajută bunul Dumnezeu!

Presa mercenară, inclusiv televiziunile, încearcă o diversiune parșivă și ticăloasă în sprijinul lui Băsescu, prezentând situația ca o luptă între Traian Băsescu și Crin Antonescu, inducând în mintea românilor ideea că la referendum vor avea de ales între Băsescu și cuplul Ponta-Antonescu! Nimic mai fals și mai periculos decât această interpretare a situației în care ne aflăm! Noi acum avem posibilitatea de a elimina din jocul politic pe unul dintre cei mai mari răufăcători din politica românească! Faptul că adversarii săi s-ar putea să fie mai mincinoși și mai hoți și mai incompetenți decât Băsescu nu trebuie să ne inducă în eroarea de a-i mai acorda lui Băsescu creditul nostru!

Din fericire, nu aceasta este situația. Adversarii politici ai lui Băsescu au păcatele lor, incomparabil mai mici însă. Au făcut multe greșeli, dar răul făcut de ei Țării și cetățenilor acestei Țări este, dacă pot spune așa, în limitele normalității. Aceste limite Băsescu le-a depășit chiar înainte de a deveni președinte!

Avem acum ocazia acestui referendum și trebuie folosită fără niciun regret, pentru a scăpa astfel de un individ care ne-a făcut mult rău și ne va mai face, dacă nu-i luăm din mână pârghiile puterii de a face mai departe rău în jurul său! Pentru ceilalți politicieni, tovarăși sau adversari, unii cu nimic mai de soi decât Băsescu, nu avem încotro și trebuie să așteptăm până la următorul soroc electoral, în toamnă. Imediat după demiterea lui Băsescu, societatea civilă va trebui să se aplece asupra candidaturii lui Crin Antonescu. Ar fi o mare rușine ca românii să aleagă încă un președinte, al patrulea, care nu are ce căuta în fruntea Țării. Să sperăm că scurtul răgaz de câteva săptămâni nu ne va împiedica să ne edificăm corect asupra lui Crin Antonescu și a celorlalți candidați, în speranța că măcar unul dintre ei să prezinte un palmares demn de a fi luat în seamă.

Să ne fie clar așadar: votul nostru pentru demiterea lui Băsescu nu înseamnă un vot pentru Crin Antonescu! Nu înseamnă preferința pentru acesta!

Votăm împotriva lui Traian Băsescu numai și numai prin raportare la isprăvile bine cunoscute ale lui Băsescu, unul dintre principalii vinovați pentru starea precară a națiunii române, a României de azi!
*

De ce trebuie demis Băsescu?


Nu au nicio valoare acuzațiile pe care i le aduce Parlamentul. Motivele pentru care Băsescu trebuie să cadă sunt cu totul altele, mult mai serioase, mai numeroase, și de ele trebuie să ținem seama în ziua referendumului.

Mai întâi, amintim câteva dintre motivele pentru care Băsescu nici nu trebuia să ajungă în cea mai înaltă funcție! În mod normal, Băsescu nu trebuia să ajungă nici parlamentar, nici ministru!

1. În decembrie 1989 Traian Băsescu ocupa o funcție de director în Ministerul Transporturilor, la Constanța, în Port. Erau ani buni de când nu mai naviga. Era cunoscut printre colegi și subordonați ca un impostor în funcția respectivă. O funcție pe care nu o onora, nici prin comportamentul său, nici prin pregătirea sa profesională destul de îndoielnică. Se știa că la câteva examene importante din cariera unui comandant Băsescu nici nu se prezentase, dar le promovase prin intervenția „organelor de partid”, a protectorilor săi din Securitate.

Apartenența lui Băsescu la Securitate este certă, a fost demonstrată public. Personal, am discutat acest subiect cu Ion (?) Cătuneanu, fost director în Portul Constanța, care după 1990 și-a recunoscut apartenența la Securitate în fața unui grup de prieteni constănțeni. Cătuneanu ne-a spus că a fost coleg cu Băsescu în structurile Securității. După părerea mea, acest detaliu biografic nu îl încriminează în mod automat pe Traian Băsescu. Nu este grav dacă Băsescu a colaborat cu Securitatea sau dacă a lucrat efectiv în Securitate, ca ofițer! Problema este despre ce Securitate vorbim! După decembrie 1989 a devenit clar că Securitatea nu a fost un monolit, cu oameni de aceeași factură, toți o apă și un pământ. A devenit clar că unii dintre securiști, nu puțini, au făcut parte din Securitatea trădătoare, din Securitatea aservită unor servicii secrete străine, care n-au rămas străine de ce a urmat după 1990 în România. Avem toate motivele să credem că toată cariera politică a lui Traian Băsescu, atât de neașteptată, este datorată sprijinului ocult primit de acesta din partea unor astfel de instituții și structuri. Evident, nici pe departe Băsescu nu este singurul om politic aflat în această situație. Îi țin companie ceilalți doi președinți de după 1990, precum și importanți lideri politici sau din mass media etc. Partea proastă este că au primit acest sprijin ca să facă mult rău României și românilor.

2. În ianuarie 1990, Băsescu a fost printre primii directori demiși la cererea colegilor și a subordonaților. S-a aflat pe lista de directori demiși semnată de ministrul Burada. După câteva zile, acesta a fost „sfătuit” și, practic, obligat să revină asupra demiterii lui Traian Băsescu, revocând ordinul. Subalternii au protestat vehement, contestându-l în continuare, inclusiv în justiție. Băsescu a fost obligat să cedeze și să plece din Constanța, alungat propriu zis de foștii colegi și subordonați. În mod semnificativ, la alegerile parlamentare nu a candidat niciodată în Constanța, unde multă lume îl cunoaște foarte bine câte parale face. Era vestit printre marinari ca un comandant de vas extrem de priceput în relațiile cu vama din port... A venit la București unde aceiași protectori discreți și eficienți l-au plasat sub pulpana lui Petre Roman și Ion Iliescu. Așa a început o carieră politică de care n-ar fi avut parte dacă nu ar fi primit constant ajutorul unor entități secrete, imposibil de identificat de publicul larg, de alegători.

3. Ca ministru la Transporturi (din mai 1990 până în octombrie 1992 și după 1996), se face vinovat de multe abuzuri și nereguli. Iată câteva:

- a permis și a coordonat deplasarea minerilor la București, la mineriadele din iunie 1990 și septembrie 1991. Un simplu ordin al ministrului putea să împiedice venirea minerilor. Dimpotrivă: Băsescu i-a pedepsit pe subalternii care, din proprie inițiativă, au încercat să oprească năvala minerilor.

- a demarat acțiunile complexe de sabotare a CFR-ului. Din ordinul său a fost suspendat primul tren de călători, pe ruta Craiova-Cluj. La concurență cu CFR au apărut firme particulare de transport auto. Aceste firme sunt, cele mai multe, controlate prin interpuși de Traian Băsescu și alți foști miniștri la Transporturi. Ca să le meargă bine acestor firme, au fost suspendate o mulțime de trenuri, au intrat în reparații nesfârșite liniile cele mai circulate, pentru ca viteza trenurilor să fie exasperant de mică și lumea să prefere transportul auto. Linia Constanța-București este cel mai bun exemplu pentru ce s-a întâmplat și se întâmplă în toată țara. Se urmărește distrugerea CFR și privatizarea a ceea ce nu poate fi distrus!

- a descurajat și amânat orice proiect de construcție a unor auto-străzi noi. A decis că „România nu are nevoie de auostrăzi”! A supravegheat personal reparațiilor la auto-strada Pitești, lipsa sa de pricepere vădindu-se imediat prin calitatea proastă a lucrărilor.

- a introdus sistemul de dijmuire în transportul internațional auto, sistem perpetuat până azi.

- s-a implicat direct sau prin interpuși în falimentarea flotei comerciale și înstrăinarea acesteia. Dosarul Flota, ajuns în justiție, n-a fost finalizat deoarece Băsescu a știut să-și facă complici persoane din conducerea celorlalte partide parlamentare, precum Micky Șpagăși alții, de aceeași teapă!

- demascat de dl Gabriel Ștefănescu, șeful corpului de control din minister, Băsescu a trecut la represalii, concediindu-l pe funcționarul corect și curajos.

- altă persoană care l-a demascat pe Băsescu a fost Mihai Erbașu. Mihai Erbașu a murit asasinat în propria sa casă, a doua zi după ce l-a criticat pe Băsescu la OTV și a promis că va aduce la următoarea emisiune a lui Dan Diaconscu dovezile certe ale fărădelegilor și abuzurilor săvârșite de Traian Băsescu de-a lungul ultimilor ani, ca ministru și ca primar general al Capitalei. Îi sugerez lui Dan Diaconescu să scoată din arhiva OTV și să prezinte emisiunile făcute cu Mihai Erbașu și Gabriel Ștefănescu pe tema abuzurilor lui Traian Băsescu. Mă îndoiesc însă că Dan Diaconescu va urma sugestia mea. Face în momentul de față o propagandă fățișă în favoarea lui Băsescu. Păcat...

- alegerea sa ca primar și președinte s-a făcut prin fraudă electorală. Vorba lui Ponta: „Au furat mai mult decât noi!” (Ghilimelele îmi aparțin...) Băsescu și oamenii săi au inventat procedee inedite de furt electoral, au inovat în domeniu. La asemenea prostii le merge bine mintea! Căci prost nu este Băsescu, dimpotrivă, este inteligent și mai ales viclean! Predispus genetic spre infracțiune, spre eludarea legii, a normelor și regulilor bunei creșteri, ale corectitudinii! Lasă să se înțeleagă că această „dimensiune” golănească și interlopă a personalității sale a dobândit-o la gura portului! Ca băiat de port!... Eu nu recunosc în acest comportament stilul constănțean, mentalitatea celor născuți pe malul mării! Traian Băsescu nu este constănțean! Nu este născut la Constanța, cei șapte ani de acasă nu i-a petrecut la Constanța, iar constănțenii, când au avut prilejul, l-au alungat dintre ei! Prin felul său de a răzbi în viață, mințind și păcălind, având mereu ceva de ascuns, Băsescu nu este de-al nostru!


Ca președinte, și-a arătat arama în nenumărate ocazii.

- răpirea ziariștilor din Irak a fost o manevră tembelă și criminală deopotrivă. Chiar și azi, dacă s-ar face o anchetă serioasă, s-ar putea dovedi că Băsescu a fost de acord cu această diversiune prin care a sperat să pozeze în salvator al Patriei! Se pare că au gândit-o alții, dar el a fost în permanență în cunoștință de ce se întâmplă. La data aceea țara era guvernată de coaliția PSD-PNL, de Călin Tăriceanu prim ministru, iar Băsescu șoma la Cotroceni, nu-l băga nimeni în seamă!

- la referendumul din 2007 a evitat un scrutin corect introducând în mod abuziv și a doua întrebare pentru alegătorii naivi: dacă sunt de acord cu reducerea Parlamentului, la o singură Cameră, cu numai 300 de parlamentari? Întrebare capcană, care atrăgea simpatia naivilor și a deturnat atenția electoratului de la miza reală. Băsescu încearcă acum o manevră similară prin răspândirea ideii că lumea are de ales între el și Crin Antonescu... Repet: manevră abilă, dar perfect ticăloasă, care denotă lașitate și fuga de răspundere pentru faptele sale.

- după alegerile din 2008 a refuzat să ofere funcția de prim ministru majorității parlamentare, care îl propusese pe Klaus Johannis. L-a numit în mod perfect ne-constituțional pe Emil Boc, care își dovedise deja incompetența, și a demarat acțiunea de racolare, prin șantaj și șpagă, a parlamentarilor traseiști dispuși să se alăture PDL-ului, pentru a inversa raportul politic din Parlament stabilit democratic prin votul nostru. Așa a ajuns să inventeze un nou partid, UNPR, într-un dispreț total pentru voința electoratului și litera Constituției!

- lui Băsescu îi aparține ideea de a interzice oamenilor săi din Parlament să participe la votul secret, neavând încredere că aceștia vor vota la ordinul primit. Moment extrem de rușinos, fără pereche în viața parlamentară din toată lumea!

- a luat o serie de măsuri care au discreditat și dezonorat armata. A dispus trecerea în rezervă a unor ofițeri superiori de valoare, veritabili profesioniști, caractere autentice, și a ridicat la gradul de generali o seamă de impostori, în frunte cu fostul ministru al Armatei.

- în disprețul opiniei publice, a adevăratei intelectualități, i-a numit pe Vladimir Tismăneanu și Horia Patapievici în funcții pentru care aceștia nu aveau nicio competență, dimpotrivă, erau contra-indicați în modul cel mai categoric cu putință.

- în schimb, a eliminat-o din viața politică pe dna Mona Muscă atunci când, din sondaje, a reieșit că lumea prețuia tot mult mai mult eleganța și competența unei adevărate doamne în comparație cu mârlănia și bădărănia prezidentului nimerit în funcția supremă prin tertipuri și minciună. Mona Muscă nu a făcut poliție politică. Eu însumi și toți colegii mei de la Universitatea București, care aveam ore cu studenții străini, am acceptat să informăm ierarhic – în cazul nostru la prodecan, dacă ni se pare ceva suspect la vreun student străin! Era știut că sub eticheta de student intrau în țară mulți veritabili teroriști! Nu am semnat niciun angajament în acest sens, dar dacă ni s-ar fi cerut să semnăm, nu am fi avut nimic împotrivă! Presa noastră a avut atunci un comportament dezgustător, făcându-se complice la mârșăvia lui Băsescu. Ca și colegii de partid ai bietei femei!... Căci acesta este pericolul cel mai mare pe care îl reprezintă Băsescu: proliferează în societate, în rândurile tineretului mai ales, modelul său de succes: prin fraudă, bădărănie, viclenie, diversiune, nerușinare!

- în anii de guvernare a lui Emil Boc, când Traian Băsescu a controlat tot ce se făcea în Țară, guvernul a contractat cele mai mari împrumuturi din istoria României. În aceeași perioadă guvernul a procedat și la cea mai severă scădere de salarii și pensii din istoria României! Unde s-au dus aceste fonduri uriașe?

Cât timp va mai sta la Cotroceni, lui Băsescu nu i se va cere socoteală pentru acest jaf!

- nu putem uita și ierta recomandarea prezidențială făcută tinerilor români aflați în dificultate, nemulțumiți de ce le oferă societatea: să emigreze, să plece în străinătate!...

- cel mai vinovat și inacceptabil gest politic al lui Băsescu îl constituie declarațiile repetate făcute de acest saltimbac politic potrivit cărora România trebuie să cedeze din suveranitatea națională în favoarea „guvernului” de la Bruxelles sau din alte capitale, exponente ale Noii Ordini Mondiale. Niciun alt președinte european nu s-a arătat atât de dispus să accepte acest raport politic de subordonare și aservire națională. Cui a cerut nevrednicul de Băsescu mandat pentru asemenea declarații iresponsabile? Nu este acesta un gest de trădare națională? Sau de iresponsabilitate majoră?! Ce trebuie să mai facă acest individ că să fie îndepărtat de la orice funcție publică și tras la răspundere pentru faptele sale, incompatibile cu legea penală și cu exigențele funcției prezidențiale?! (Voi reveni asupra chestiunii.)

- și-a permis să iasă în public cu declarații ne-constituționale de susținere a unor proiecte economice precum Roșia Montană! Interpelat de activiști voluntari ai interesului național, când aceștia i-au pomenit de obligațiile pe care fiecare generație le are față de urmași, față de nepoți, neisprăvitul le-a rîs în nas: care nepoți?! Exact cu aceeași mentalitate a țiganului nomad, pe care nimic nu-l leagă de vatra satului, de Țară:
- Măi, țigane, sări că-ți arde satul!
- Nu-i nimic! Mă mut în altul!

Chiar are patrie acest Băsescu? Iar acea patrie este România? Mă îndoiesc!

Ion Coja

Post scriptum. Oameni buni, să nu ne facem griji prea mari și prea devreme pentru cel care va urma să-i ia locul Băsescului în toamnă la Cotroceni. Să rezolvăm la referendum problema Băsescu. Și vom vedea ce va fi mai departe! Sunt convins că vor apărea candidaturi noi, valabile, demne de funcția respectivă, din partea societății civile. Știu bine că vreo doi-trei dintre generalii pe care i-a îndepărtat Băsescu din Armată ar fi foarte potriviți cu funcția supremă. Academia Română și mediul academic ne oferă de asemenea câteva candidaturi valabile, mai valabile decât cele cu care ne amenință clasa politică. Personal, mă gândesc cu plăcere și speranță la Dumitru Prunariu... Și la încă vreo trei-patru posibili candidați, oameni tineri, români de care să fim mândri și mulțumiți.


Dar mă văd obligat să fac următoarea constatare: deși nu mi-a plăcut niciodată de Crin Antonescu, impresie pe care am făcut-o public în mai mult rânduri, trebuie să recunosc că prestația sa din ultimele zile, prestația sa la Cotroceni, mă satisface. Declarațiile sale limpezi în apărarea demnității și suveranității funcției de președinte al României în raport cu funcționărimea de la Bruxelles m-au surprins în modul cel mai plăcut. Sper că le va confirma în continuare.
Doamne, ajută!

Ion Coja
***

Opinii/comentarii culese pe grupul Actiunea pentru Eliberarea României (AER), link direct pe textul public: http://www.facebook.com/groups/36747...1506080535218/

(./.) Ioan Rosca […] Ma surprinde imaturitatea la care se complace domnul Coja in acest text! Ma astept de la o astfel dedecuplarea de realitatea profunda la noii veniti. Dar sa nu mai vada nici unul ca el cacialmaua? …mai sa fie ...!

(./.) George Popescu[…] Domnule Ioan Rosca "suspectii" de "democratie" sunt multi...participantii, din start sau racolati, la cacialma sunt cel putin in proportie egala.

(./.) Ioan Bozac[…] Aveam o parere mai buna despre gindirea lui Coja. Ma mir cum poate fi atit de naiv sa creada ca, o data ce-l pun jos si pe Basescu, acesti indivizi vor mai organiza alegeri. A sarit in ochii multora asemanarea dintre situatia de acum si ascensiunea lui Hitler, dar nimeni (pina la Aurelian Pavelescu - pe care l-am auzit azi in piata) nu a facut analogia cu anul 1946; stim ce-a urmat - si mie de asta mi-e frica.

(./.) Mircea Serban […] Este clar faptul -cel putin pentru mine, ca aproximativ 20-30 de ani societatea romaneasca va suferi de colici politico-sociale dar, dar va mai exista intr-adevar o societate romaneasca?

(./.) George Popescu […] Evidenta ne da mai multe date decat orice probe si dovezi...analiza acestei evidente spune clar ... cod portocaliu ... caldura mare in Romania ... daca se da cod rosu, si asteptam asta facand politichie in loc sa ne intalnim la masa verde pentru adunarea a ce se mai poate aduna..., vom putea sa ne rugam sa mai fie loc la coada portii raiului.

==continuare partea a -II-a==

Submit "Ion Coja spune : Prestatia lui Crin Antonescu la Cotroceni, ma satisface!" to Digg Submit "Ion Coja spune : Prestatia lui Crin Antonescu la Cotroceni, ma satisface!" to del.icio.us Submit "Ion Coja spune : Prestatia lui Crin Antonescu la Cotroceni, ma satisface!" to StumbleUpon Submit "Ion Coja spune : Prestatia lui Crin Antonescu la Cotroceni, ma satisface!" to Google

Updated 12-10-12 at 09:57 PM by Robespierre

Categories
Uncategorized

Comments

  1. Robespierre's Avatar
    (./.) Nicolae Tudor […] Basescu merita sa cada pentru expresia cu marionetele, expresie care ascunde principiul lui dictatorial: cineva are puterea si altcineva este marioneta. De aici rezulta ca el a avut puterea si i-a facut pe altii marionete (vezi oamenii sai pusi unde trebuie) iar acum vrea puterea (chiar daca recunoaste ca un presedinte, de alta culoare politica decat majoritatea care face guvernul, nu poate coabita) ca noi toti sa devenim marionetele lui. Plus de asta sotia mea il face responsabil si plange pentru ca a facut rau romanilor taindu-le drepturile.

    Eu voi vota Basescu, fara sa fiu un admirator al sau, pentru a ajuta tara fiindca stiu ca este bine ca aceasta sa aiba concomitent la putere si opozitia (in parlament - una dintre camere, in administratie - unele institutii) pentru a se intrece si a se controla permanent una pe cealalta - astfel sa se minimalizeze abuzurile. Pacat ca acest "Victoras" nu este in stare sa conduca guvernul avandu-l pe Basescu oponent redutabil. Apoi, din punct de vedere politic, eu vreau sa infiintez un partid antisistem, acum cand 60% din popor are o optiune clara usl, si stiu ca o oarecare instabilitate politica (datorata permanentelor dispute) mi-ar oferi sansa sa fiu si eu vazut si ascultat.

    (./.) Mircea Serban[…] Nu inteleg subtilitatea acestei "temporizari" dar, este clar faptul ca timpul este intotdeauna de partea raului caci il apreciaza, aidoma precum in cazul bineului! Ceea ce se poate face, desi nu stiu cum, e faptul ca fiecare din acesti politruci ar trebui tratati cu metodele cu care s-au luxat unii pe ceilalti dar, mai ales cu cele cu care au dus tara de rapa!

    (./.) George Popescu […] Bucuresti sfirsitul lunii august, inceputul lunii septembrie, putem stabili o data de desfasurare, in real, a unei intilniri de tatonare a reprezentantilor care lupta antisistem. …

    (./.) Eugen Niculescu […] Daca basescu nu cade acum ,probabil vom asista la renasterea lui ceasusescu reales ,asta isi doresc unii ? …sa-i acorde timp pentru ce ? Pentru a-si consolida pozitia ?
    …nu poti ajunge la miezul nucii fara sa indepartezi coaja !

    (./.) Nicolae Tudor […] ‎@ Eugen Niculescu: timpul nu tine doar cu basescu, timpul este si in favoarea noastra , a celor care vrem sa fim o opozitie periculoasa oricarei puteri. in fata tuturor este acelasi popor roman. …va e frica de comunicare/ adevarul lui Basescu? …daca are unul, inseamna ca merita sa fie "conducator", asa cum spune ca este. …mi-e teama ca nu avem destul sange in noi (de frica!) sa ne asumam o lupta zdravana cu toti cioflingarii care ne conduc haotic destinele.

    (./.) Ioan Rosca[…] Domnule Nicolescu, apropo de calitate, dv aveti vreuna in USL, sau sinteti pentru DA ca luptator civic?

    (./.) Eugen Niculescu[…] Domnule Rosca in primul rand numele meu este Niculescu , cu toata simpatia si respectul . Nu sunt in nici o tabara . Dvs aveti cumva vreuna in PDL ?

    (./.) Ioan Rosca […] Pai nu ati citit nimic despre acest spatiu si nici despre mine? Atunci de ce ati intrat? Ca sa faceti propaganda pentru USL sau anti Basescu? Va pierdeti timpul atunci. Ca si cei pusi sa atite numai contra USL, in sprjinul ramurii pedeliste a hidrei. Aici incercam sa ne adunam cei care STIU ca USL=PDL=FSN=distrugerea Romaniei. Cei pentru care a chibita meciul fesenist inseamna a intretine bolile Romaniei.

    (./.) Ioan Rosca […] Vreti sa sustinem pe asta?: http://directproprietar.ro/nc-un-mas...i-Victor-Ponta [ Ediţia românească a enciclopediei „Who’s Who“ arată că prim-ministrul României ar avea, din 2004, un master la Oxford. Reprezentanţii universităţii britanice spun că Victor Ponta a urmat doar un curs de vară.]

    (./.) Ileana Andersson […] Ioan Bozac, nu sant simpatizant usl, insa nu cred ca usl-ul sa faca o asemenea greseala fatala sa nu organizeze alegeri pentru presedentie. Conform Constitutiei dupa demiterea prin referendum a presedintelui ales, guvernul este obligat ca in termen de 3 luni sa organizeze alegeri pt un nou presedinte. Constitutia nu ii confera lui Antonescu dreptul de a conduce tara inca doi ani pana la alegerile prezindentiale la termen.

    (./.) Ileana Andersson […] Pe de alta parte eu inteleg si pe dnul Rosca, opozitia formata din partide neparlamentare nu este pregatita in sensul de a avea in toamna un candidat pentru presedentie. Parerea mea personala e ca Basescu este cu mult mai periculos decat Antonescu, caci basescu este uns cu toate alifiile a lucrat cu securitatea si daca ramane va aduce peste doi ani pe MRU la putere, un alt tip uns cu toate alifiile care a mai fost si sef la SIE. Mai exista si riscul ca dupa parlamentare nici un partid sau alianta sa nu obtina 50% + 1 din voturi iar basescu sa faca ca data trecuta sa rupa parlamentari din usl si sa-i aduca din nou la putere pe pdl-isti, guvern ungureanu sprijinit de UDMR, ca astia nu vor sa piarda accesul la ciolan si cu minoritatile care mereu au sprijinit puterea oricare ar fi ea sa faca un guvern si o majoritate parlamentara care va aduce Romania si pe romani la disperare.

    Cazul basescu presedinte si usl-ul la putere vor fi iar 2 ani de circ ca pe vremea lui tariceanu. Am analizat doar niste variante din care rezulta ca situatia este fara iesire daca opozitia din societatea civila nu se organizeaza cat mai rapid. Macar sa smulga procentele minme si sa intre in parlament si astfel sa aiba acces mai mare la mijloacele mass media si oamenii sa ajunga sa ii cunoasca sa-si prezinte doctrina si politicienii.

    (./.) Ioan Rosca […] Doamna Andersson, stiti cine va cistiga, daca organizeaza USL alegeri pentru presedintie?

    Domnule Niculescu, eu nu sint de loc echidistant fata de responsabilii unui genocid!! Ii detest pe toti fesenistii care au ocupat politica si distrus societatea romaneasca.

    Ambilor: da, daca raminem la chibitareala si nu reusim sa instigam la lansarea unei alternative, va continua povestea de 22 de ani. Tot mai jos...

    (./.) Ileana Andersson […] Domnule Rosca, eu am lansat acum o saptamana o propunere pentru candidat la presedentie in cazul in care basescu este demis la referendum. Pentru ca trebuie luata in calcul si varianta asta. Dar nimeni nu a raspuns nici cu da nici cu nu. Si atunci mi-am zis or fi avand ei pe cineva in vedere si il tin ascuns in maneca. Eu am propus pe academicianul Dinu C Giurescu, este batran este adevarat, dar este nepatat, cunoscut deja de electorat din desele aparitii la mai toate televiziunile. In fata unui om cu prestanta si cultura lui Dinu C. Giurescu, Antonescu nu ar fi decat un simplu invatacel pe care nu ar putea sau avea cu ce sa-l atace. Sigur dat fiind varsta i s-ar putea acorda ajutor consilieri care sa se ocupe de muncile mai de rutina, iar dansul doar sa ne reprezinte. Cu un astfel de presedinte poate ar avea si romanii un reper moral. Sa stiti ca in 1990 eu am votat Ratiu, batranelul cu papion. Romanii l-au ales pe Iliescu si cred ca astezi multi regreta alegerea facuta atunci. O vorba romaneaca inteleapta spune "O tara care nu are batrani, sa-si cumpere".

    (./.) Ileana Andersson […] Inca ceva, cred ca situatia din Romania este deja coapta pentru initierea unui referendum pentru revenirea la monarhie. Cam tot romanul s-a convins ca institutia prezidentiala este ceva care nu se potriveste Romaniei si cam toata lumea s-a saturat de presedinti mediatori. Ne-am putea gandi la o monarhie Constitutionala dupa model suedez in care monarhul, rege sau regina, nu ar avea nici o prerogativa de conducere. Ar fi doar simbol al statului si singurele prerogative ar fi doar cele de reprezentare la cel mai inalt nivel fara prerogative politice. In UE sau la orice organizatie internationala Romania ar fi reprezentata de primul ministru. Si stiti ce liniste este in Suedia fara monarh si presedinte care sa faca politica? Atrubutiile guvernului, modul cum se formeaza, cum conduce, toate atributiile guvernului si parlamentului sant descrise in Constitutie fara un sef de stat care sa se implice in medieri sau jocuri politice intre partide. Aveti idee cum se poate initia un referendum pentru aceasta chestiune? Cate semnaturi sant necesare pentru a putea fi introdusa in parlament. Am inteles ca o parte din parlmentari ar fi adepti ai revenirii la monarhie.

    (./.) Valentin Cojocaru […] Sint de parere ca d-l Coja umbla cu ''cioara vopsita''! Am citit multe din textele domniei sale, pe care le ''amesteca'' cu finete, de erudit! ...Avem Partid!: http://www.ioncoja.ro/doctrina-nationalista/avem-partid/
    Partidului Naţional Democrat Creştin: http://pndc.com.ro/

    (./.) Ioan Rosca […] Doamna Andersson, deschideti subiecte importante si dificile. Nu stiu cum se poate impleti fertil reactia fata de nevoile de eliberare imediata cu restructurarile de fond ale statului. Exista riscul ca, infundindu-ne in labirintul problemelor politice de principiu (cam fara metodologie de solutionare riguroasa) sa lasam realitatea sa ne devoreze. Dar si invers, sa o lasam sa ne deturneze spre vesnice microreactii care sa nu schimbe fondul. Iau exemplul dat de dv. problema monarhiei. Cred ca banuiti la ce confruntari de idei ar duce? Eu de exemplu, o consider neavenita si principial (daca e autoritara, e regresiva, daca e simbolica, la ce e utila?) si contextual (avind in vedere cuplul Mihai-Duda aliat al comunistilor napirliti) dar, avind si eu multe argumente. Oare nu ar trebui sa evitam astfel de lupte, concetrindu/ne intii pe rasturnarea clicii de la putere. O data deparazitat statul, se poate doar pune problema reorganizarii lui.

    (./.) Eugen Niculescu […] "Exista riscul ca , infundindu-ne in labirintul problemelor politice de principiu (cam fara metodologie de solutionare riguroasa) sa lasam realitatea sa ne devoreze." ....
    O vorba batraneasca spune ca ...gura pacatosului adevar graieste ! Restul e demagogie pura sau pur si simplu distragerea atentiei de la imediatul acut !"Nu stiu cum se poate impleti fertil reactia fata de nevoile de eliberare imediata cu restructurarile de fond ale statului. " Inteleg cautati intemeiat sau nu fostul P.C.R. ,dar nu-mi pot explica un lucru : Sunteti sau ne considerati naivi ????????
    Pdl-istul basesccu provine cumva din alte randuri decat al ex PCR ?

    (./.) Ileana Andersson […] Monarhia constitutionala dupa model nordic nu are cum sa fie un regim autoritare atata vreme cat monarhul nu are prerogative politice. Cand am pus problema revenirii la monarhie nu m-am referit la revenirea regelui Mihai ca rege si nici ungerea rege a principelul Duda. Vorbeam de creerea institutiei monarhice in sine si exista destui urmasi in viata a unor familii nobiliare si chiar domnitoare astfel incat sa ne formam o casa monarhica nationala, asa cum au celelalte monarhii din Europa. Dar daca pe dv va sperie confruntarea de idei eu ma retrag si las altora privilegiul de a veni cu propunerile pe car4e le considera de cuviinta. Am facut demersul acesta pt ca am considerat important ca inainte de a propune romanilor o alternativs, loial si cinstit ar fi sa decida ce forma de guvernamant isi doresc.

    (./.) Marineac Mihai[…] …stii cit costa un stat sa intretina o casa regala . …nu stii informeaza-te ! Romania nu-si poate permite asa ceva
    ***
    (./.) Ioan Rosca […] Doamna Andersson, arati-mi unde ati vazut in textul meu ca nu-mi convine confruntarea de idei sau nu-i inteleg legitimitatea. In faptul ca sint total impotriva monarhiei, chiar ca simbol/? Din cite stiu si dv sinteti impotriva aservirii Romaniei. Crededeti ca ajungerea sub sceptru strain e calea spre democratie libertate si demnitate nationala? Eu cred ca veti vedea chiar aici de ce prefer sa evitam astfel de dezbateri, care nu ne apropie de miezul problemei si nici de unirea contestatarilor.

    (./.) Ileana Andersson […] Am spus ca nu tin neaparat pt aducerea lui Mihai. Recititi va rog textul unde am spus ca ne putem creea o moanrhie nationala din urmasii unor familii nobile romanesti.

    (./.) Mircea Serban […] 1. O lege electorala, prin care sa fie interzisa migratia in alte partide, dar si eliminarea oricarui prag, adica un sistem OPEN pentru accederea in CL, CJ si Parlament.

    (./.) Tiberiu Kovacs […] Pentru primul punct este nevoie de cel putin 5 ani. Astrfel se formeaza un grup puternic care stabuileste strategii clare si ferme in cele mai mici amanunte si incepe actiuni concrete in realitatea sociala; astfel lupta impotriva prostiei, denigrarea institutiilor statului orin acte si fapte juridice concrete, stringerea de fonduri si aparitia in media cu planuri si propuneri concrete, investigarea si demascarea obedientei si prostieei din institutii administrative, etc.

    Comentarii preluate de pe grupul AER: http://www.facebook.com/groups/367470513272109
  2. Robespierre's Avatar
    (./.) Ioan Rosca […] Domnule Serban. am revenit, numai ca să insist asupra unui punct. Cred că trebuie să ne dezbărăm de viciul căutării de "personalităţi" salvatoare şi de toate micimile aferente (vanităţi, ambiţii etc.) Nou cu adevărat ar fi să ridicăm un munte nu pe umerii cătorva , ci cooperativ, ca un muşuroi de furnici. Ori pentru asta trebuie măsuri speciale. De exemplu să pui condiţia, pentru primirea unui nou grup în federaţie, să nu-şi propună niciodată proprii membri pentru nici o poziţie de conducere sau reprezentare a alianţei. Fiecare să propună lideri....din celelalte grupuri, pe care-i crede adecvati proiectului respectiv. Să răsturnăm ce s-a făcut pănă acum, goana vană după comandă. În curînd voi difuza o listă cu grupurile de care am aflat eu. Sau cu persoane care ar putea coagula mici curente. Căci în viziunea mea, fiecare grup trebuie să aibă măcar cîţiva membri,măcar un pic de activitate, şi o platformă proprie, altfel nu ar trebui conectat, cei interesaţi putînd intra în grupurile altora.

    Doamna Andersson, dacă ar apare o astfel de alianţă politică, dv aţi fi interesată? Aţi face micul dv nucleu sau aţi adera la un nucleu exsitent?

    Domnule Niculescu, dacă ar exista o astfel e alternativă, ar mai trebui mers la un referendum ca acesta sau ar trebui lansate referendum-uri de cu totul alt gen?

    (./.) Eugen Niculescu […] @ Ioan Rosca in acest caz trebuie mers la referendum , avem apoi tot timpul pentru a discuta ce trebuie facut pentru a contrabalansa actuala putere !

    (./.) Ioan Rosca […] Domnule Niculescu, sa nu reluam plictisitor pledoariile de fond. Nu aveti atitea grupuri in care sa va sustineti punctul de vedere fara a incalca flagrant insasi ratiunea de a fi a spatiului in care interveniti? Raspuneti-mi mai bine la observatia mea marunta, contextuala. Daca e dat jos Basescu acum, CINE va veni pentru 5 ani SIGUR? Daca vrem sa cistigam ceva timp ca , poate, sa gasim o iesire, nu e mai bine sa aminam alegerea unui nou presedinte? Si asta fara sa ne umilim jucind in piesa lor? As prefera o argumentatie serioasa.

    (./.) Eugen Niculescu […] Cred ca purtam discutii la modul aiurea. Cunoasteti presupun ce spune constuitutia. Daca nu ne prezentam, asta nu va fi o dovada de demnitate ci acordare de timp pentru consolidarea presedintelui suspendat si presupun ca stiti foarte bine asta ! ..si cu asta inchei aceste discutii inutile !

    (./.) Ioan Rosca […] Nu ati raspuns NIMIC domnule Niculescu la problema pusa de mine. Ceea ce spune mult....Daca suportati faptul ca ati dat peste cineva care discutata argumentat, putem continua.

    (./.) Ioan Rosca […] Imi raspundeti sau nu la intrebarea de mai sus: "Daca e dat jos Basescu acum, CINE va veni pentru 5 ani SIGUR? Daca vrem sa cistigam ceva timp ca , poate, sa gasim o iesire, nu e mai bine sa aminam alegerea unui nou presedinte? Si asta fara sa ne umilim jucind in piesa lor?" Cum e posibil sa pretindeti ca trebuie cistigat timp si pe de alta parte sa ne grabiti ca sa se aleaga Antonescu acum, inainte de a fi timp de parat lovitura de inscaunare USL?

    (./.) Ioan Rosca […] Adulte poate, dar nu de buna credinta. Cit priveste regulile unui dialog corect, avem alte standarde. Dv vi le-ati format urmarind infruntarile de la televiziunile din Romania?
    De ce nu raspundeti la intrebarea mea , nu va convine atit de tare? Aplicati constitutia si schimbati-l acum pe Basescu, va veni sau nu SIGUR Antonescu in loc sau cineva absolut similar care consolideaza banda USL?

    Este sau nu timp insuficient (trei luni maxim dupa referendum) pentru a ridica o altrenativa cu sanse, asa cum s-ar putea incerca daca Basescu mai ramine un timp?

    De ce nu raspundeti la aceasta intrebare, dv. care ne indemnati la vot din motive oportuniste? In timp ce eu, repet apasat, indemn la RESPINGEREA acestei farse din motivul fundamental ca nu avem de ce juca in ea.


    Comentarii preluate de pe grupul AER: http://www.facebook.com/groups/367470513272109