View RSS Feed

Atikamekw

Cazul Ponta sau falsificarea in Tranzitie-de Ioan Rosca

Rating: 1 votes, 5.00 average.
Completez consideraţiile despre ravagiile reeducării, din textul dedicat azi cazului Năstase, cu cīteva note despre omniprezenţa falsificărilor, īn Romānia de azi dar şi aiurea, īntr-o epocă de decadenţă "postmodernistă", compromisă de un "progres" regresiv, (despre care am scris mai multe texte regrupate la http://www.ioanrosca.com/ )

Adevărul dur e că omul , singur sau īnhăitat, silit să vīneze prin societate, īn situaţii tot mai complexe, şi-a dezvoltat şiretenia, capacitatea de a simula, de a organiza explotarea şi īnşelarea altora- mult mai mult decīt calităţile morale propovăduite ipocrit şi care cam stīnjenesc- la nivel "pragmatic". Aspiraţiile nobile au rămas ferment pentru literatură, continuă să motiveze cīţiva visători şi să fie invocate de toţi prefăcuţii. Dar s-au dovedit prea fragile pentru a deveni natură intimă celor siliţi să găsescă soluţii de suspravieţuire şi asmuţiţi comercial către bunăstare cu orice preţ. Nu se mai crede īn masă īn valorile oficiale: cinste, solidaritate, sacrificiu etc. E plină lumea de farse şi aparenţe, de la perfidiile politice la scamatoriile universitare.

Dar nu cunosc un loc şi un moment īn care renunţarea la orice dram de nobleţe, adoptarea filosofiei neruşinării fără limite, să atinga cotele din Romānia de azi. Acesta e rezultatul reeducării, īntr-o societate care īşi croieşte sensurile urīte din mers. Īn ţara īn care s-au comis atītea porcării nepedepsite, infractorii fac şi aplică legea, victimele au fost īmpotmolite īn complicităţi iar cinstea duce la mizerie- nu se putea īnteţi cultul pentru adevăr, dreptate, corectitudine. Majoritatea romānilor fiind implicaţi īn "inginerii", gigantice sau pitice, nu simt, faţă de "băieţii deştepţi", care "se descurcă" de minune, decīt ciudă invidioasă- nu oprobiu moral. Hoţia altora īi irită pe spectatori numai pīnă la punctul… de la care īncep rezonanţele.

Cel care a trecut prin liceu -cumparănd notele de la profesori degeneraţi- şi apoi prin facultate- fără a pierde timp să studieze ce copie- nu are cum fi revoltat că primul ministru īi seamăna. Nu cred că īşi doresc diplomaţii tranziţiei să se facă o cercetare retroactivă a lucrărilor de doctorat (şi nu numai ) plagiate īn aceşti 22 de ani de distrugere metodică (premeditată) a īnvăţāmīntului romānesc. Pentru că ştiu care e realitatea, profitorii nu o vor scurmată. Că doar nu crede cineva că Romānia a devenit marele laborator de excelenţă a lumii- aşa cum s-ar putea deduce, dacă ai lua īn serios numărul uriaş de doctori, masteri, etc - fabricaţi de sistemul ticăloşit. Cine are interesul ca devalorizarea studiilor făcute īn Romānia sa fie revelată, cine vrea să stīrnească rahatul de sub preşul pe care se joacă de-a profesionalismul actualii locuitori ai unui spaţiu intelectual sinistrat? Părinţii nulităţilor diplomate la kilogram, profesorii lor laşi, cohortele de domni Goe care vor clădi viitorul? Doar cei care şi-au construit corect cariera se simt păgubiţi de inflaţia de diplome, cu care s-au acoperit pitoreştile personaje care au uzurpat instituţiile, cumpărīnd diplome ieftine- pentru un spor de prestigiu …şi salariu. Dar minoritarii cu instrucţie reală sīnt īnvinşi cancerigen de potopul falsificatorilor veleitari, īnsetaţi de posturi, sinecuri, ocazii, putere .

Aşa că un Ponta se arată mirat de scandalul iscat de revelarea modului īn care şi-a procurat doctoratul. Mizează pe complicitatea generală, care nu e un subiect la modă. Nu i-a trecut prin cap domnului procuror că nu e frumos să recurgi la falsuri ca să īţi maximizezi interesele.Ne putem imagina ce fel de anchete penale a făcut acest tipic exponent al Tranziţiei, tovărăşiile sale criminale (Iliescu, Roman, Năstase, Hrebenciuc etc) confirmīndu-i teapa. Ştiind că tot prin falsificare s-au descurcat atīţia alţi romāni, ca să facă rost de diplomele pe baza cărora paraziteză- domnul Ponta se simte nedreptăţit şi chiar discriminat. Se declară, ca şi fīrtatele său Năstase, victima maşinaţiunilor politice ale unui falsificator concurent (tovarăşul Băsescu- un duşman al profesioniştilor "tocilari", cărora le rīde īn nas- ca fost bişniţar, sau pe care īi īndeamnă la exil). Dar nici Ponta nu are pic de respect faţă de adevăraţii studioşi. S-a declarat dispus să renunţe la titlul second hand, numai să rămīnă la putere.

Ce uşor s-ar putea face analiza lucrărilor de diplomă validate de escrocii academici, de către o comisie specializată, cu ajutorul unor experţi din fiecare domeniu… Dar asta nu se va īntīmpla. S-ar simţi discriminaţi intelectualii, faţă de celelalte categorii de falsificatori din Romānia (funciari, bancari, juridici, mediatici etc). Aşa că vom asista īn continuare la găunoasele polemici īntre diversele facţiuni ale pseudo-elitelor, instalate prin măsluirea valorilor, jefuire de capital civic şi monopolizarea scenei publice. Vom urmări meciul dintre lichelele culturale, pedelizate sau uselizate, ameţiţi de focul īncrucişat al eseurilor vomate continuu, cufundaţi īn ploaia de acuzaţii şi demascări reciproce. Fără a putea inţelege sau folosi mare lucru. Căci muşcăturile īntre cărturarii de serviciu, ciugulitori pe la curţile NeoBaronilor, nu trec de pragul intereselor de castă, nu ating stadiul auto-demascării generale. De ce să se expună? Prin spaţiile conceptuale "specializate", dezvoltate labirintic, nu călătoreşte oricine. Sīnt făcute parcă pentru a ascunde "expertul", de alţi observatori şi validatori decīt părtaşii săi.

Īn afară de cazurile crase de copiere "mot a mot" (care numai in această Romānie se puteau produce) - falsul intelectual e greu de reperat si īmpiedicat. De aceea ar fi trebuit pedepsit exemplar, īn rarele cazuri cīnd e dovedit. Un om şcolit şi cu puţină ruşine, poate copia ideile altora, exprimīndu-le altfel, raportīndu-se doct la ele, făcīndu-se că le critică şi completează. Măcar arată astfel o anumită dexteritate- lucru premiat cu nu puţine doctorate (fiind tot mai greu să te dovedeşti original īn epoca industrializării gīndirii) . Dacă nici atīt efort nu face falsificatorul, e vorba de dispreţ, de siguranţa că poate face ce vrea.

Ceea ce ar trebui să sporească frustrarea intelectualilor cinstiţi. Să vedem īnsă dacă se vor găsi mulţi care să protesteze că un plagiator ostentativ rămīne prim ministru…

Sau, aşa cum mă tem, nu mai are cine să treacă nici acest Prut.


Ioan Roşca, 22 iunie 2011

http://www.piatauniversitatii.com/ne...orial-2-2012-6

Explicatie:
Lucrarile constituie o analiza unica a complexitatii mecanismelor de falsificare a adevarului, manipulare, diversiune si uzurpare a statului de drept, de catre grupuri de interese ascunse sub diverse forme cameleonice : ''partide'', ''Justitie'', ''Institutii '' ''O.N.G-uri'', etc. Documentele au fost preluate de pe:Harta unei perplexitati, Piata Universitatii si Procesul Comunismului, cu acordul autorului, d-l Ioan Rosca, cercetator interdisciplinar(contact AICI). Ioan Rosca (Analiza spectrului socio-politic) Dezbatere: Video-1, Video-2, Video-3, Video-4

Submit "Cazul Ponta sau falsificarea in Tranzitie-de Ioan Rosca" to Digg Submit "Cazul Ponta sau falsificarea in Tranzitie-de Ioan Rosca" to del.icio.us Submit "Cazul Ponta sau falsificarea in Tranzitie-de Ioan Rosca" to StumbleUpon Submit "Cazul Ponta sau falsificarea in Tranzitie-de Ioan Rosca" to Google

Comments