View RSS Feed

Excalibur

Intrebari care as fi dorit sa mi se puna-Ioan Rosca

Rating: 1 votes, 5.00 average.
...Au trecut ... zile de cīnd am publicat la http://www.piatauniversitatii.com/ne...orial-3-2012-1 raportul "Folosirea statului īn jaful funciar comunisto-fesenist", care m-a costat cīţiva ani de studiu, trimiţīndu-l pe email la foarte mulţi activişti civici şi replicīndu-l pe multe grupuri facebook, dedicate căutării unei ieşiri din īnfundătura īn care se află Romānia. Nu am primit īncă nici o observaţie de conţinut, nici o sugestie despre cum am putea depăşi situaţia descrisă, doar cīteva saluturi īncurajatoare şi o īntrebare globală: "Ce-i de făcut?". Ceea ce mi se pare simptomatic- neliniştitor.

Nu e suficient să fii revoltat, mai trebuie să ştii foarte bine de/pe ce. Inclusiv īnţelegīnd tributul plătit complexităţii, care ne paralizează mai eficace decīt represiunea. Cīnd trece dincolo de scara inteligibilităţii, crima nu mai poate fi contracarată clasic, cerīnd un uriaş efort de īnţelegere sistemică. Ori tocmai de simplitate ne este, firesc, dor…. Şi eu detest alienarea labirintică a intelectului. Şi eu aş vrea să trăiesc la scară umană, scăpīnd din mega-muşuroiul mondializant. Dar văd că aripa progresului domesticitor m-ar găsi oriunde aş īncerca să fug. Nu pot face altceva pentru coagularea unui sens eliberator decīt să īncerc explicarea a ce am īnţeles, muncind mult, pentru a uşura sarcina altor īnsetaţi de cunoştere. Resemnīndu-mă la postura de interpret subiectiv al realităţii, care īncearcă să stīrnească rezonanţe.

Revin ( īntrebīndu-mă dacă īn epoca bombardamentului cu mii de mesaje zilnice, mai pot capta atenţia asupra unui text lung şi dens) formulīnd īntrebari pe care mă aşteptam să le provoace raportul meu, celor care vor să oprească decaderea ţarii şi a omului.

Ştiu luptătorii pentru o Romānie curată cum se īmpletesc mecanismele distructive expuse īn raportul meu, provocīnd evoluţie socială patologică? Au īnţeles activiştii civici cu ce fel de boală se luptă, ce mecanisme degenerative combat, cum se produce degradarea fiziologiei comunităţilor? Sau vor să o ia de la capăt, fără a se mai uita īn urmă, sperīnd că se poate urca spre viitor cu spatele la trecut? Nu e important să se īnţeleagă, ca exemplu de macro-proces nociv, ce s-a īntīmplat cu fondul nostru funciar? Cum se poate sprijini explicarea civică, la scară naţională, pentru astfel de subiecte-ţintă? Cum ar trebui reorganizată educaţia şi eliberată media, astfel īncīt să asigure cetăţenilor dreptul la cunoaşterea faptelor, īnţelegerea fenomenelor şi perceperea sensurilor, adică să mărească priza asupra realităţii (īn loc să catalizeze evaziunea anesteziantă īn "virtualitate"), īncīt democraţia să nu mai fie o farsă?

Trebuie stavilită presiunea paraziţilor spre vinderea pămīntului romānesc străinilor, de către latifundiarii creaţi de tranziţie sau de către micii proprietari descurajaţi? Este această spoliere inevitabilă, o consecinţă firească a "integrării in Europa", o "daună colaterală" la care trebuie să ne resemnăm? Sau e o lovitură colonială tipică, pe care trebuie să o combatem energic, dacă vrem să ne păstrăm libertatea individuală şi demnitatea naţională? Cum putem opri tăvălugul "pieţei funciare", zăgăzui potopul speculaţiilor imobiliare, contracara "cosmopolitismul" prădalnic? Putem folosi, printre altele, faptul că marii vīnzători au achiziţionat pămīntul doar aparent licit? De ce nu au putut fi anulate pīnă acum titlurile de proprietate nelegitime, făcute cadou de FSN acoliţilor şi societăţilor comerciale privatizate ulterior? De ce nu am putea face de acum īncolo corecţiile de rigoare? Ca să nu ajungem la naţionalizare, nu ar trebui să definim un program coerent de verificare şi confiscare a averilor (funciare) acaparate după 1989, īn urma unor sentinţe drepte, date īn procese conduse de o justiţie deparazitată?

Ce măsuri trebuie luate pentru a īnceta descurajarea sistematică a micului producător, lehămitirea şi lepădarea de pămīnt? Cum poate fi el sprijinit, pentru a nu-şi vinde lotul decent, ci a putea să şi-l valorifice, muncind cu folos şi īntreţinīndu-se din asta? Dorim apropierea producător-consumator sau īngroşarea pungii şi păturii intermediarilor? Nu se poate sprijini distribuţia producţiei agricole interne? De ce nu punem la punct o reţea de birouri informatizate pentru optimizarea achiziţiilor şi valorificarea produselor - īn fiecare comună? Nu se poate desfiinţa mafia pieţelor, eliberīnd primăriile şi poliţiile locale de complici corupţi? Nu se pot pune la punct spaţii de depozitare pentru iarnă, īncīt micii producători să nu mai fie siliţi să-şi vīndă recolta pe nimic? Nu se pot īnfiinţa centre locale de sprijin, de la informare pīnă la utilaje? Nu se poate organiza un sistem naţional de creditare, bazat pe solidaritate? Nu se poate provoca asocierea sănătoasă, pe baza unor statute solide, cu garanţii reale īmpotriva escrocheriilor? Nu se poate scăpa de modelul sifonării avuţiei spre "centru", creīnd şi la ţară condiţii decente de viaţă? Cum ar trebui pedepsiţi cei care fac să nu se poată, sabotīnd renaşterea agrară a romānilor, refacerea satului romanesc?

Cum se poate repara distrugerea delictuală a activelor CAP īn 1991, īnstrăinarea lor prin pseudo-licitaţii, naţionalizarea unei părţi de către stat? Cine şi cum plăteşte (pentru) pensiile refuzate foştilor cooperatori, pentru viaţa de mizerie care i-a condamnat practic la moarte lentă? Cine şi cum plăteşte pentru suferinţele celor cărora Legea, Comisiile sau Justiţia le-a tergiversat sau refuzat retrocedarea terenului ţărănesc, după 1989? De ce a căpătat prioritate restituirea sau concesionarea unor proprietăţi mari, unor persoane aflate īn afara Romāniei, faţă de refacerea gospodăriilor de la ţară? Cum reparăm nedreptăţi ca aceea făcuta lui Şteţca, ca să reabilităm lupta pentru justiţie socială? Lăsăm victimele să mai aştepte cīteva decenii repararea "reducerilor" dolosive sau compensarea dubioasă prin fondul "Proprietatea"? Ce facem cu cei care au profitat de jaf, īmbogăţindu-se? Dar cu cei care au distrus multe active, ca să le poată acapara ? Cum pot fi cercetaţi şi pedepsiţi cei care au comis sau pus la cale operaţia de spoliere a adevăraţilor proprietari, de către mafia fesenistă?

Nu se pot cerceta dosarele tratate īn batjocură de Comisiile de fond funciar, sau judecate strīmb īn instanţe (şi nu numai pe fond funciar), īncīt să fie reparate nedreptăţile, pedepsite persoanele care le-au comis, scoşi din funcţie judecătorii nocivi, care şi-au folosit libertatea pentru a decide injust? Nu se pot face acţiunile īn regres cerute de lege, pentru ca pierderile statului "comitent" să fie recuperate de la prepuşii necinstiţi sau indolenţi? Nu se pot găsi cei care au legiferat perfid, sau care au indicat discret ca reparaţiile să fie limitate, sau au cerut ca dosarele (de la comisii, judecătorii , tribunale, procuraturi, etc) să nu fie păstrate, ca să se ştergă urmele? Cum trebuie eliberate Arhivele Nationale din ghearele paznicilor, puşi de mafie să ascundă urmele, să īmpiedice găsirea probelor? Ce legi anti-transparenţă trebuie īnlăturate din calea dreptăţii sociale?

Lăsăm īn continuare să ne vrăjească propagandiştii juridici interesaţi, care predică dogma legitimităţii legii (o prezumţie absolută pe care ar vrea să o respectăm chiar şi cīnd e contrazisă de realitate) şi vor să nu observăm legile concepute cu intenţii şi efecte criminale, de către cei care au pus mīna pe maşina legislativă? Putem demistifica ideologia juridică a ocupanţilor comunişti, concepe mecanisme de penalizare a delictelor supra-legale (folosirea legii īn dauna societăţii)? Īnţelegem că statul (romān) nu ar fi putut fi transformat īntr-un instrument de dominare, domesticire şi exploatare a cetăţenilor, dacă pretinsele garanţii contra deturnării, propăvăduite de teoreticieni, ar fi altceva decīt farse? Luăm notă că o bandă a putut face ce vrea din noi, din 1944 pīnă azi, numai pentru că a putut captura statul? La ce scară şi cum poate fi reorganizată cetatea, īncīt să fie īngreunată uzurparea ei progresivă sau ocuparea ei bruscă? Observăm că nimeni nu a apărat "micile interese" ale robilor sapei, că ţăranii sīnt prea departe de parlament ca să conteze politic, că aşa-zisa "reprezentare" e o făcătură? Demontăm apărarea Sistemului prin ridiculizarea "teoriei conspiraţiei", explicīnd cum se produce capturarea conduşilor de către conducători, īn societatea modernă?

Etc. Etc. Etc. Īntrerup aici lista, căci nu mi-am propus să epuizez subiectul, ci doar să-l deschid. E rīndul altora să gīndească sau să facă. Nu (mai) cred că pot face pentru Bine, altceva decīt să descriu cum funcţioneză Răul.

Ioan Roşca 1.02.2012

Submit "Intrebari care as fi dorit sa mi se puna-Ioan Rosca" to Digg Submit "Intrebari care as fi dorit sa mi se puna-Ioan Rosca" to del.icio.us Submit "Intrebari care as fi dorit sa mi se puna-Ioan Rosca" to StumbleUpon Submit "Intrebari care as fi dorit sa mi se puna-Ioan Rosca" to Google

Comments

  1. Remus Constantin Raclău's Avatar
    Bună ziua,
    Stimate domnule Roşca!
    Pānă acum aţi stat de vorbă doar cu intelectuali fini, cu pedigree documentat. Vă invit cu respect să pierdeţi un pic de timp şi cu un om de rānd. Mă autodefinesc o struțo-cămilă (http://www.universulromanesc.com/gin...il%26%23259%3B), adică o combinaţie ciudată īntre ceea ce aş vrea, ceea ce ar trebui, şi ceea ce s-a īntāmplat să fiu.

    Am citit acest articol al dumneavoastră, ca şi altele de fapt şi am exact aceleaşi nedumeriri, numai ca nefiind atāt de rafinat şi de bogat din punct de vedere intelectual precum interlocutorii dumneavoastră obișnuiți, īndrăznesc să-mi dau cu presupusul (n-am galoane de pierdut īn caz că o dau īn bară şi nici boi la bicicletă - funcţii publice - pe care să le risc).

    Spre disperarea “diștepților” din țara asta, nu sunt adeptul ”tăcerii de aur”, care te face să pari filozof şi prefer să arunc cu piatra īn baltă, doar-doar ‘oi stropi pe careva care să se simtă totuşi obligat să-ncerce să se pună de acord cu alţii nouă şi să-ncerce să o scoată afară. Adevărul (meu) e că din păcate romānul este oportunist - nu se riscă, da-i plac rezultatele - aşa că-i lasă pe “proşti” să sece balta aruncānd cu pietre, pentru ca mai apoi să treacă domnia sa “intelectualul” pe poteca astfel formată şi să o facă pe viteazul de după război, fără să se stropească şi fără să transpire… De cānd m-a păcălit cineva că pot să scriu, īmi tot dau cu presupusul, dar degeaba, nu prea se coboară lumea să stea de vorbă cu mine; să-ncerce să mă pună la punct, da! Dar să contribuie la dezvoltarea unei idei, nu! Şi din nou spun adevărul (meu): singura certitudine e că avem o ţară. Din păcate (şi mă refer strict la zilele noastre), tot ceea ce se găseşte īn interior e “pseudo”: un pseudo-popor, condus de pseudo-intelectuali, cu un pseudo-simț civic, care īn baza unor pseudo-doctrine, au format nişte pseudo-partide, care au trimis īntr-un pseudo-parlament, nişte pseudo-reprezentanți şi aş putea continua, că oricum nu cred că se deranjează careva…

    Atitudinea marii majorităţi a citiţilor din această ţară este aceea de a se ţine cu nasul (și cu coada) pe sus şi de a nu se coborā să dea o replică argumentată la un articol de interes general, ca nu cumva să se vadă subţirimea ei… Īn schimb dacă īn articol e vorba de nume şi fapte concrete, cu subiect şi predicat, “te-ai fript!”. De sub coada şi de sub nasul sus ţinute vor scoate īn jeturi, toată ţāfna de care sunt capabili, de parcă i-ai fi deranjat de pe ouă!...

    Īn afară de asta şi ca să revin la ”meandrele concretului”, problema de fond constă, pe deoparte īn educaţia prea teoretizată şi īn prea puţinul simţ practic pe care īl dă școala romānească (subiect subliniat īn alte două articole personale: http://miscareapentrubunsimt.blogspo...aralel-cu.html şi http://miscareapentrubunsimt.blogspo...omanesc-2.html), iar pe de altă parte īn mentalitatea intelectualului romān de “a se cocoţa pe soclu” imediat ce a pus māna pe o diplomă (şi ştiţi bine la ce mă refer): problemele concrete din lumea de jos sunt prea banale pentru a se deranja să le rezolve…

    Şi ca să nu mai lungesc vorba, īn “calitatea” mea de om cu ceva experienţă de viaţă şi un minim de simț practic, vă prezint cāteva proiecte care ar putea īmbunătăţi cāte ceva, pe ici - pe colo dacă ar fi supuse unei dezbateri publice:
    http://miscareapentrubunsimt.blogspo...ul-simt-o.html
    http://miscareapentrubunsimt.blogspo...in-scoala.html
    http://miscareapentrubunsimt.blogspo...ea-ideala.html
    http://miscareapentrubunsimt.blogspo...1/proiect.html
    http://www.universulromanesc.com/ginta/showthread.php?2016-Romani-nu-vinde%C5%A3i-p%C4%83m%E2ntul-str%C4%83inilor!&p=4118#post4118
    http://miscareapentrubunsimt.blogspo...e-afaceri.html
    http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...sortiu-agricol

    Sunt simple proiecte, puncte de plecare, e clar că pot fi īmbunătăţite şi că dacă s-ar deranja cineva să le studieze şi să le completeze sau să le modifice, ar putea deveni programe concrete bune de pus īn practică.

    Eu de atāt am fost īn stare. Criticaţi-le după bunul plac şi după propria conştiinţă, numai să nu uitați că critica de dragul criticii (de care am tot avut parte pānă acum), dacă nu e urmată şi de contrapropuneri, este nulă īn plan practic. Nu ne rezolvă problemele.

    Īmi demonstrează cineva că se poate şi mai mult? Că se poate şi mai bine?
    Aş fi extraordinar de mulţumit…
    Cu stimă și respect,
    Remus Constantin Raclău
    Updated 27-06-12 at 09:11 AM by Remus Constantin Raclău